Managerul sportiv ale FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat agenției MEDIAFAX, că Dario Bonetti va fi prezentat oficial luni, 29 iunie, în funcția de antrenor principal după ce a semnat un contract valabil două sezone cu gruparea "alb-roșie".
"Dario Bonetti a semnat un contract pe două sezoane cu Dinamo. El va fi prezentat oficial în funcția de antrenor luni în cadrul unei conferințe de presă", a afirmat Dinu.
Bonetti îl va înlocui pe tehnicianul Mircea Rednic care a renunțat, marți, la funcția de antrenor al echipei Dinamo.
Antrenorul Dario Bonetti este un fost fundaș italian, fiind fratele mai mare al fostului mijlocaș Ivano Bonetti. Tehnicianul Dario Bonetti s-a născut la 5 august 1961 și pregătit formația Juve Stabia, din liga a treia italiană, din decembrie 2008.
De-a lungul carierei sale de antrenor s-a mai aflat pe banca tehnică a formațiilor F.S. Sestrese Calcio (Serie D), Dundee FC (Scoția), Potenza (Liga a III-a), Sopron (Ungaria) și Gallipoli (Liga a III-a ).
Bonetti a fost în perioada 1978-1993 și fotbalist profesionist, evoluând pe postul de fundaș central. În cariera sa de fotbalist profesionist a ecvoluat la formațiile Brescia (1978-1980), AS Roma(1980-1982, 1983-1986), Sampdoria (1982-1983), AC Milan (1986-1987), Verona (1987-1989), Juventus Torino (1989-1991), Sampdoria (1991-1992) și Spal (1992-1993).
ProSport anunțat încă de acum o săptămână că Dario Bonetti este una din variantele luate în considerare de oficialii lui Dinamo!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER