E oficial, dar scump!** Vezi cât costă cel mai ieftin bilet la amicalul anului
Pe 13 iunie, ProSport oferea în premieră informații despre un amical Dinamo – FC Barcelona care ar fi urmat să se dispute pe 11 august. Pe lângă faptul că, inițial, din tabăra dinamovistă nu a dorit nimeni nici măcar să comenteze ipoteza, fanii chiar au început să ironizeze subiectul, varianta fiind pentru mulți o himeră.
Zilele au trecut, posturile TV și celelalte ziare au preluat știrea și, ușor-ușor, au început să apară primele informații. După săptămâni întregi de negocieri între reprezentanții aleși de clubul Dinamo și cei ai Barcelonei, lucrurile s-au pus la punct în cele din urmă.
Actele s-au semnat la Barcelona
Așa s-a ajuns ca ieri, în inima Cataluniei, Nicolae Badea și Mircea Copaci, reprezentanții „câinilor”, însoțiți de Adrian Thiess și Mihai Craiu, cei care au negociat din partea roș-albilor contractul, să semneze acordul cu oficialii Barcelonei. Clubul catalan a fost și cel care a anunțat ieri parafarea contractului și a oferit confirmarea programării amicalului pe 11 august. Din partea spaniolilor a fost prezent Javier Faus, vicepreședintele economic al clubului, cel care la finalul întrevederii s-a și imortalizat într-o poză de colecție cu Nicolae Badea, președintele CA al lui Dinamo. Tot ieri au fost puse în vânzare și biletele pentru această partidă și, în ciuda prețurilor destul de ridicate, neobișnuite pentru o partidă de fotbal disputată pe teritoriul României, organizatorii susțin că au date conform cărora stocul de aproximativ 54.000 de tichete de intrare se va epuiza rapid. Astfel, cele mai ieftine bilete sunt cele care permit accesul la peluze, ale căror prețuri variază între 99 și 165 de lei. Cele mai costisitoare bilete sunt cele pentru zona VIP, contravaloarea acestora variind între 715 și 935 de lei.
Un amical cu FC Barcelona va fi mai spectaculos decât unul oficial. Fotbaliștii vor juca și pentru spectacol
Nicolae Badea, președinte CA Dinamo
Va fi o experiență extraordinară să întâlnim atâția campioni europeni, mondiali
Dario Bonetti, antrenor Dinamo
Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul www.biletenationalarena.ro
Barcelona va fi la a treia vizită în România, după cele prilejuite de meciurile cu Steaua în cupele europene din 1971 (2-1 pentru roș‑albaștri) și 1977 (3-1 în favoarea catalanilor)
3.920 de bilete s-au vândut în primele cinci ore de la punerea lor în vânzare
2,5 milioane de euro este suma pe care organizatorii o pot obține dacă vor epuiza tot stocul de bilete scos la vânzare pentru Dinamo – FC Barcelona