Completul de nouă judecători de la instanța supremă a decis, luni seară, definitiv, respingerea cererii europarlamentarului George Becali de ridicare a sechestrului asigurător impus de procurorii anticorupție pe 1,7 milioane de euro, confiscați de anchetatori în dosarul Valiza.
În urma deciziei instanței supreme, banii vor rămâne sub sechestru fie până la luarea unei decizii pe fondul procesului, fie până la eventuala admitere definitivă a unei alte solicitări de acest gen a lui George Becali.
Completul de nouă judecători de la instanța supremă dezbătut, luni, recursul lui George Becali împotriva unei decizii din luna februarie a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia cei 1,7 milioane de euro confiscați de procurorii DNA rămân sub sechestru.
La termenul de luni al procesului, avocatul europarlamentarului le-a spus celor nouă judecători că, potrivit dispozițiilor legii în baza cărora clientul său a fost anchetat, banii nu puteau fi confiscați decât după eventuala oferire. El a arătat că, în cazul clientului său, banii au fost confiscați înainte de a fi oferiți cuiva, ceea ce, în opinia avocatului, este nelegal. „Potrivit dispozițiilor Legii 78 din 2000, legea DNA, sumele de bani, bunurile ori produsele ce fac obiectul infracțiunii cercetate se confiscă după ce au fost date, caz care nu s-a întâmplat în speța de față”, le-a arătat avocatul lui Becali celor nouă magistrați.
În replică, procurorul DNA le-a spus judecătorilor că Secția penală a instanței supreme a luat o decizie corectă și complet motivată, cerând astfel respingerea recursului europarlamentarului.
Astfel, completul de nouă magistrați a menținut decizia din 3 februarie a Secției penale a instanței supreme, privind sechestrul asigurător.
În dosarul Valiza, Gigi Becali a fost trimis în judecată, fiind acuzat de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Pițurcă, Radu Gheorghe Marino și Raul Volcinschi.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în 11 mai 2006, finanțatorul clubului Steaua, George Becali, ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistrița” sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de euro pentru ca aceștia să își îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului și în Regulamentul Federației Române de Fotbal. Concret, fotbaliștilor de la Bistrița li se cerea să-și apere corect șansele și să obțină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid București din 12 mai 2006.
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 euro jucătorilor de la „Universitatea Cluj” aflați pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Național de Fotbal – Liga I – circa 100.000 de euro pentru fiecare – aceștia urmând, la fel ca în cazul precedent, să își îndeplinească îndatoririle de serviciu, să-și apere corect șansele și să câștige meciul cu „CFR 1907 Cluj”, preciza DNA.
Cele 1,7 milioane de euro găsite în valiza aflată la Teia Sponte au fost sechestrate printr-o ordonanță din 8 mai 2008.
Procesul este suspendat de la începutul lunii martie, după ce instanța supremă a decis trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru soluționarea unei excepții.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER