E OFICIAL: „U” se destramă!** Walter: „Mut echipa la Petrolul!” Vezi ce sumă COLOSALĂ‚ a investit omul de afaceri
Cei mai importanți jucători ai lui „U” vor pleca la Petrolul. După ce în ultimele 6 luni s-a ferit să confirme zvonurile care spuneau că va renunța la proiectul „U” Cluj, Florian Walter a recunoscut pentru prima dată că va renunța la a mai pompa bani în echipa clujeană și că vrea să vândă clubul.
„Sută la sută vreau plec. Deja câțiva jucători au semnat cu Petrolul, dar vor urma și alții pentru că la „U” nu voi mai da salariile pe care le-am dat. Eu nu voi fi acționar la Petrolul. Merg doar cu jucătorii. Rămân acționar la „U”. Dacă găsesc pe cineva să cumpere clubul îl voi da, dacă nu voi rămâne, dar nu voi mai investi ca până acum. Am investit 17 milioane de euro în „U” Cluj și un om deștept știe când să se oprească„, a declarat Florian Walter pentru www.prosport.ro.
Citește în ediția tipărită a Prosportului de mâine, un amplu interviu despre motivele renunțării lui Florian Walter la „U” Cluj, despre ce salarii vor avea jucătorii „alb-negrilor” în sezonul viitor, dar și care sunt șansele ca echipa să fie preluată de un alt investitor.