E pe FĂ‚RAȘ, dar poate fi SALVAT de o… înfrângere!** „Nu joacă nimic!” Stelistul pe care ultimul PLAN al lui Becali îl face să zâmbească
Gigi Becali se gândește tot mai serios să-l readucă pe Mihai Stoica la Steaua, iar o înfrângere a Stelei în următoarea etapă ar putea grăbi revenirea lui MM ca manager general.
Situația lui Ilie Stan e incertă, după eliminarea din Europa League și jocul slab din meciul cu CS Mioveni, iar meciul cu U Cluj ar putea reprezenta ultima șansă a sa în fața patronului.
L-ar salva pe Tatu
Deși s-au atașat de Ilie Stan, jucătorii Stelei nu ar fi împotriva unei reveniri a lui Mihai Stoica, iar brazilianul Tatu ar fi cu siguranță încântat să lucreze din nou cu omul care l-a adus la Steaua.
MM a garantat pentru transferul său în vara trecută, iar recent situația brazilianului la echipă s-a înrăutățit. Deși a început sezonul de primăvară ca titular, prestațiile sale au dezamăgit, iar Stan pare decis să-l scoată din echipă.
„Ilie s-a săturat să îl bage pe Tatu doar pentru că vrea Becali. Băiatul nu mai joacă nimic de câteva luni și dacă Steaua nu dă goluri antrenorul este sacrificat, nu atacantul”, declara în urmă cu puțin timp un apropiat al antrenorului pentru ProSport.
Sosirea lui MM ar reprezenta un nou vot de încredere pentru Tatu, care ar avea parte de susținere de la cel mai înalt nivel.
„N-am văzut nici o idee tactică la Mioveni! A fost o singură acțiune mai legată a Stelei la capătul căreia s-a aflat Tatu. În rest, nimic”, Mihai Stoica, imediat după CS Mioveni – Steaua 0-1.
„L-am văzut în patru meciuri și în primele două meciuri mă interesa alt jucător, dar apoi l-am văzut pe el, am fost impresionat pentru că este un jucător de echipă, tot timpul alerga, tot timpul își ajuta echipa”, Mihai Stoica, după transferul lui Tatu.