Mihai Stoica (57 de ani) a rămas impresionat de calitățile lui Malcom Edjouma (25 de ani), astfel că francezul are deja pregătit tricoul de titular la FCSB.
Gigi Becali l-a adus în iarnă pe Malcom Edjouma de la FC Botoșani, fiind încântat de disponibilitatea la efort a fotbalistului și de faptul că acesta acoperă tot terenul și iese cu mingea la picior din propria jumătate. Francezul a intrat bine la FCSB, dar prestațiile lui de la antrenamente sunt cele care îl propulsează în echipa de start a lui Toni Petrea.
Managerul general Mihai Stoica spune că Edjouma nu va lipsi din primul „11” chiar dacă acest lucru presupune schimbarea sistemului de joc.
Managerul Mihai Stoica spune că Malcom Edjouma va juca din primul minut pentru FCSB deoarece a demonstrat la antrenamente că este un jucător indispensabil pentru Toni Petrea.
„Ce văd acum este că un jucător adus în iarnă şi care n-a intrat rău, dar care la un moment dat pierduse echipa în sistemul 4-3-3, e vorba de Edjouma, care arată excepţional.
Dacă arată aşa, iar Şut arată şi el foarte bine, nu cred că ne vom permite luxul ăsta, cred că vom juca cu ambii titulari.
Să schimbăm sistemul în principiu, da. E foarte bine să avem două sisteme. Arată prea bine, chiar prea bine!
Dacă îi ai pe toţi, cineva va sta şi nu va fi Olaru care va sta şi nici Octavian. Olaru poate să joace şi dreapta, orice.
Noi am tras concluziile pripit după un meci în care am vrut să-l folosim acolo, cu Craiova la Bucureşti. Dar, e jucător prea bun”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER