ProSport a dezvăluit în premieră faptul că Steaua a intrat în negocieri cu atacantul brazilian Leandro Tatu de la Beira Mar și cu mijlocașul Rui Sampaio de la aceeași echipă.
Managerul roș-albaștrilor, Mihai Stoica, s-a aflat weekend-ul trecut în Portugalia, unde a purtat negocieri cu impresarul fotbalistului sud-american în vârstă de 29 de ani. Steaua îi propune un salariu bun lui Tatu, dar acesta nu să grăbește să semneze pentru că tot din România mai are oferte de la CFR Cluj și FC Vaslui. Mihai Stoica l-a urmărit pe Tatu în meciul dintre Beira Mar-Nacional, scor 0-2. Deși brazilianul nu a avut cine știe ce evoluție și a fost înlocuit la zece minute după pauză, Mihai Stoica îl place pe jucător pentru viteza și tehnica sa, dar și pentru că s-ar plia foarte bine pe sistemul 4-3-3, așa cum își dorește ca Steaua să joace din noul sezon.
Brașov n-a avut bani să-l ia În plus, Leandro Tatu își creează multe ocazii și a înscris în acest sezon nouă goluri, toate din acțiune. Jucătorul a mai fost dorit și de Conceicao la FC Brașov, chiar președintele Kovacs mergând în Portugalia cu impresarul Marcel Popescu să-l vadă și să negocieze transferul său. Deși va fi liber de contract peste două săptămâni, brazilianul cere bani importanți la semnătură și un salariu competitiv. De aceea ,”stegarii” au renunțat la achiziționarea lui, dar imediat jucătorul le-a fost propus celor de la CFR Cluj și FC Vaslui. Mihai Stoica încearcă să-l redirecționeze însă spre Steaua.
Rui Sampaio, înlocuitor pentru Ricardo În afara lui Tatu, Steaua mai negociază pentru mijlocașul Rui Sampaio, coechipier cu Tatu la Beira Mar. Fotbalistul este înlocuitorul perfect pentru Ricardo. Face foarte bine atât faza defensivă, cât și cea de atac. Dacă pe Tatu nu trebuie să ofere bani clubului lusitan, în schimb, pe Rui Sampaio, gruparea aflată pe locul 13 în Portugalia solicită o sumă de transfer de câteva sute de mii de euro pentru că jucătorul mai are contract până în 2012.
Olăroiu este un om extraor-dinar de inteligent. Știe că bag mulți bani la echipă sezonul următor. O să vedeți că va alege Steaua Gigi Becali, finanțator Steaua
Mihai Stoica vrea să aducă doi jucători străini. Zice că a bătut palma cu ei Gigi Becali, finanțator Steaua
Leandro Tatu Angelo Martins ∞ brazilian ∞ are 29 de ani ∞ măsoară în înălțime doar 1,73 m ∞ poate juca pe orice post în atac ∞ a evoluat 28 de partide în acest sezon și a marcat nouă goluri, oferind și două asisturi ∞ a ajuns la Beira Mar anul trecut, tot liber de contract ∞ a mai evoluat la echipele CD Santa Clara, Pacos de Ferreira, Deportivo Aves, Leixoes și Naval
Un atacant foarte rapid și inteligent care creează spații pentru coechipieri. Câteodată ratează incredibil și câteodată nu rezistă pe teren 90 de minuteImscouting.com
Rui Sampaio Fernando Valadares Pinto ∞ portughez ∞ va împlini luna aceasta 24 de ani ∞ măsoară în înălțime 1,86 m ∞ mijlocaș central cu randament bun și la „închidere” ∞ a evoluat în 31 de partide în acest sezon și a marcat un gol ∞ a jucat până acum numai la Beira Mar ∞ îi expiră contractul abia la anul
Excelent pasator și vede bine jocul. E un luptător și, foarte disciplinat tactic. Are un șut puternic și are abilități de liderImscouting.com
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER