E război de un an!
Din aprilie 2008, ultrașii dinamoviști și steliști au început o
vânătoare reciprocă. Fie că a fost vorba de steaguri capturate,
capete sparte, microbuze distruse sau intersecții blocate,
fanaticii din peluzele rivale și-au declarat un război care se
acutizează de la un eveniment la altul. De multe ori la mijloc au
căzut și simpli suporteri, chiar dacă regula ultra condamnă acest
lucru.
19 aprilie 2008, după meciul Oțelul –
Steaua
Este momentul în care a pornit practic noua eră a scandalurilor
între dinamoviști și steliști. După meciul Oțelul – Steaua,
„câinii” au organizat un commando de aproximativ 20 de mașini și au
așteptat galeria rivală la intrarea în București. S-au luat după
microbuzele cu ultrași steliști, iar la intersecția de la Iancului
au atacat unul dintre ele. Roș-albaștrii au ieșit destul de
șifonați, microbuzul a fost distrus, iar rivalii au capturat și un
steag al unei grupări din Peluza Sud a stadionului Ghencea.
Martorii spun că cei din „Ștefan cel Mare” au folosit electroșocuri
la acest incident.
30 iulie 2008, după meciul SC Vaslui –
Steaua
Mai multe mașini ale steliștilor au avut aceeași soartă ca în
episodul de după Galați. Au urmărit microbuzele steliștilor, însă
acum au ales altă tactică. Au așteptat ca suporterii cu steaguri să
coboare din mașini și i-au urmărit pe aceștia. Astfel, au capturat
două steaguri importante ale grupărilor din Peluza Nord stelistă.
În codul ultras, în momentul în care steagul este capturat,
respectivul grup este obligat să se desființeze.
Ultras dinamovist băgat în
spital
De aici, steliștii au căutat răzbunarea. Astfel, la puțin timp după
atacurile rivalilor, aceștia au așteptat un ultras dinamovist în
fața imprimeriei din cartierul Militari. Aveau informații că acesta
va ridica un steag. Informația s-a adeverit, iar suporterul
„câinilor” a fost bătut foarte rău, fiind deposedat de
banner.
Fiecare meci, o
căutare
Pentru a răzbuna bătaia încasată de colegul lor, dinamoviștii au
încercat să-și facă dreptate. Astfel, în fiecare zi de meci, mai
multe grupuri de „câini” au făcut razii prin cartierele rivalilor.
În Rahova, după un meci Steaua – CFR au fost înregistrate mai multe
incidente, geamuri de la mașini sparte, persoane nevinovate căzute
la mijloc.
Diham, bătaie în plină stradă
Unul dintre episoadele în care au fost implicați cei mai mulți
ultrași s-a consemnat în intersecția de la Diham. Înaintea unui
meci Dinamo – Steaua, galeriile și-au dat întâlnire în acest loc.
Roș-albii au venit primii și au așteptat mai multe ore ca rivalii
lor să ajungă în acest loc. După mai multe ore, în jur de 400 de
steliști au ajuns înarmați cu pietre și bâte. Dinamoviștii,
rămânând doar 70-80, au piedut duelul și au încercat să se
regrupeze la Lizeanu. Și aici a existat contact între cele două
grupuri, însă mai puțin dur decât în cartierul Titan.
Accident rutier la Perla
Sezonul trecut, steliștii au venit pentru prima oară în „Ștefan cel
Mare” pentru a-i ataca pe „câini”. Ultrașii din „Groapă” se
întorceau de la Focșani, de la meciul de Cupă cu FC Botoșani. Șase
automobile pline cu suporteri din Ghencea au atacat un grup rival
chiar în fața stadionului. Aceștia din urmă și-au sunat prietenii,
iar două mașini cu steliști au fost interceptate în intersecția de
la Perla, aici având loc o bătaie în toate regula. La plecare,
roș-albaștrii și-au lovit mașinile între ei.
Dinamo – Liberec, bătaie în
secția de poliție
La sfârțitul meciului dintre Dinamo și Liberec, 50 de fani steliști
au plecat din Piața Romană spre stadionul din „Ștefan cel Mare”
pentru a-i bate pe „câini”. Asta după ce mai mulți dinamoviști au
fost bătuți la metrou. Ajunși la Dinamo în față, aceștia au fost
reperați de cei din „Groapă” și alergați. Pentru a scăpa, steliștii
s-au baricadat în Secția 6 de Poliție.
Tentativă dejucată la
Billa
La penultimul meci Steaua – Dinamo, cele două galerii și-au dat
întâlnire în parcarea de la Billa. Tentativa a fost dejucată de
jandarmi, în dorința de a ajunge unii la alții având de suferit
doar câteva mașini de pe străzile adiacente.