„E rușinos ce se întâmplă, jucătorii au pătat imaginea clubului!” ** Vezi aici ce riscă Tamaș și N’Doye

Așa cum ProSport v-a anunțat în ediția tipărită de astăzi,
dinamoviștii, conduși magistral de căpitanul Gabi Tamaș, au comis-o
din nou. Ultima escapadă a ‘câinilor’ l-a lăsat fără cuvinte pe
Vasile Turcu, care este dezamăgit de atitudinea
fotbaliștilor.

Dacă s-a întâmplat ceea ce s-a scris, e rușinos, au pătat
imaginea clubului. Toți din conducere au purtat discuții cu
jucătorii, le-am atras atenția mereu că trebuie să fie mai precauți
cu viața lor. Dacă se demonstrează că acei jucători au greșit, vor
plăti. Sunt bulversat și eu, nu vreau nici să-i acopăr, dar nici
să-i acuz foarte rău. Totuși, la câți bani câștigă, locul din
clasament este rușinos. Trebuie ca pe acest final de tur să nu mai
piardă, pentru că nu cred că vor să facă sărbătorile cu buzunarele
goale”
, a spus Turcu pentru NewsIn, citat de
Sport.ro

Remanierea lotului care se preconizează a se înfăptui în iarnă va
fi îndeaproape monitorizată de Cornel Dinu, singurul în măsură să
ia măsuri capitale.

Când l-am numit pe Cornel Dinu la conducerea echipei am
vrut să facem ordine la echipă, să ia și decizii, să aibă și
responsabilități. Nimeni nu îi poate contesta valoarea. În iarnă,
după o evaluare foarte atentă a tot ceea ce s-a întâmplat în acest
campionat, domnul Dinu va lua deciziile care se impun. El este
singurul care va lua deciziile capitale în privința lotului și am
mare încredere că vor fi unele bune
„, a mai comentat
oficialul alb-roșilor.

În ceea ce îi privește pe cei doi jucători incriminați, acționarul
din Ștefan cel Mare a mai făcut următoarele precizări:
Nimeni nu poate spune că Tamaș nu are talent și că nu e
fotbalist. La fel și N’Doye, un fotbalist foarte bun, însă pe ei nu
îi ajută nici rezultatele, pentru că dacă aveau rezultate, erau cei
mai buni. Mai devreme sau mai târziu jucătorilor li se va termina
viața sportivă și trebuie să învețe să fie mai
cumpătați
„.

Publicat: 26 11. 2009, 16:27
Actualizat: 26 11. 2009, 17:23