E sigur: Gâlcă va avea zilele următoare un nou vârf sub comanda sa. „Gata, îl trimitem în România”. Cine s-ar fi gândit la asta?

  • Împrumutul lui Mihai Costea la Zawisza a căzut, astfel că fostul jucător al Craiovei se vede nevoit să se întoarcă în Ghencea. Cel mai probabil, Steaua va încerca din nou să îl cedeze, existând interes pentru atacant din partea mai multor cluburi din Liga 1.

Costel Gâlcă va avea din această săptămână un nou jucător sub comandă. Cel puțin în teorie, pentru că este greu de crezut că „Nilă” va fi păstrat în lotul campioanei. Împrumutat în urmă cu mai bine de o lună la deținătoarea Cupei Poloniei, Zawisza, vârful se află într-o situație ingrată. Oficial, explicația pentru faptul că mutarea nu se va concretiza ține de faptul că Steaua este de acord doar cu împrumutul acestuia, pe când formația patronată de Anita Osuch ar fi dorit să îl achiziționeze definitiv, dar gratis.

Mihai Costea nu va semna cu Zawisza. Acesta este încă sub contract cu Steaua„, notează bydgoszcz.sport.pl, care îl citează pe patronul clubului, Anita Osuch: „Costea nu e și nu va fi jucătorul nostru. Am crezut că putem să ne înțelegem, dar va trebui să îl trimitem înapoi în România. Nu avem nevoie de jucători pe care să îi împrumutăm pentru doar jumătate de ani„.

  • Șansele să se ajungă la un acord sunt minime, gruparea poloneză reorientându-se deja. Conform sursei citate, Zawisza a semnat duminică un contract cu vârful brazilian Rafael Porcellis.

Exclus din lot de Reghecampf după ce i-a rupt piciorul lui Filip, Costea nu a reușit să îl convingă nici pe Gâlcă, tehnicianul transmițându-le șefilor că nu intră în planurile sale. Atacantul nu a evoluat decât într-o singură partidă pentru Steaua în sezonul trecut din Liga 1, în meciul din august cu Gaz Metan, scor 2-2. În plus, ultimele goluri marcate de el au fost în octombrie 2012, când a înscris de două ori în partida de campionat cu Gloria Bistrița, scor 4-0.


Mihai Costea nu reușește să convingă, indiferent de echipa pentru care evoluează

Este unul dintre cei mai bine plătiți steliști. Câștigă 11.000 de euro pe lună

Mihai Costea este un fotbalist care beneficiază din plin de pe urma contractului pe care îl are cu Steaua. În vara lui 2011, atunci când Costea cel mic a semnat cu Steaua, atacantul a beneficiat de absența lui Gigi Becali de la negocieri. Astfel, în actul semnat de el a fost acceptată o clauză conform căreia, pe 1 ianuarie în fiecare an de contract, salariul i se va majora automat cu 1000 de euro pe lună. În condițiile în care anul trecut, pe 1 ianuarie 2013, Mihai Costea a ajuns la 10.000 de euro pe lună, adică plafonul maxim impus de Becali pentru majoritatea fotbaliștilor, în acest an fotbalistul a ajuns unul dintre cei mai bine plătiți oameni din lot. De la 1 ianuarie 2014, Costea are un salariu de 11.000 de euro lunar, adică 132.000 de euro pe an, și depășește astfel mulți fotbaliști ai Stelei care, în acest moment, sunt mult mai bine văzuți din punct de vedere fotbalistic. Gardoș sau Latovlevici spre exemplu, titulari incontestabili în ultimii ani, sunt doi dintre cei care au salariul de 10.000 de euro lunar.
 

300.000 de euro este cota lui Mihai Costea pe site-ul transfermarkt.com

13 goluri a marcat Mihai Costea pentru Steaua în cele 55 de partide oficiale în care a jucat

Publicat: 04 08. 2014, 10:09
Actualizat: 04 08. 2014, 10:13