Dan Petrescu este tehnicianul Campioanei României. Totuși, tehnicianul rămâne extrem de echilibrat și mărturisește că regretă și acum că toată suflarea ialomițeană a sărbătorit nejustificat victoria de la Timișoara.
Acest lucru putea să-i coste pe jucătorii Unirii, care s-au văzut conduși de Steaua, printr-un gol înscris de un fost coechipier. Antrenorul admite că au trăit periculos, dar până la urmă totul a ieșit conform planului.
"Ne-am bucurat ca niște tăntălăi după meciul de la Timișoara și ne-am dat seama că e "groasă". După ce a dat Stancu gol, m-am gândit că acesta este destinul lui Stancu și Mara, jucători pe care i-am avut sub comandă, să îmi ia titlul. Apoi a venit egalarea lui Rusescu. Nu am jucat bine azi, a fost poate cel mai slab meci al nostru din retur. Tracul și emoțiile au fost prea mari. Azi nu meritam mai mult de un egal și ne-a trecut glonțul pe la ureche", a explicat Bursucul la gsptv.
 Până spre finalul campionatului, oficialii Unirii au susținut că nu au ca obiectiv titlul. Petrescu susține că acest lucru nu a fost sub nicio formă o strategie menită să adoarmă vigilența adversarilor: "Sincer, este un miracol, de ce să nu recunoaștem? Nu a fost o tactică de-a noastră, să spunem tot timpul că nu ne batem la titlu. Noi chiar nu credeam că putem să câștigăm."
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER