„E ușor să fii antrenor când ai un patron ca Becali”. Sfat important pentru Dică: „Dacă procedezi așa, faci ce vrei cu Gigi”
Pus pe liber de noua conducere a celor de la CSM Poli Iași, după un nou sezon bun al moldovenilor în Liga 1, Florin Prunea a vorbit despre noul antrenor al FCSB-ului, Nicolae Dică, căruia i-a dat câteva sfaturi în legătura cu relația dintre el și finanțatorul Gigi Becali.
Fostul președinte al lui CSM Poli s-a plâns în dese rânduri de problemele financiare pe care le-a întâlnit la Iași. Prunea a recunoscut că e mult mai ușor să fii președinte sau antrenor cu un finanțator precum Gigi Becali, care bagă adânc mâna în buzunar.pentru a investi în club.
Dică a primit sfaturi de la Prunea: „E ușor să fii președinte de club sau antrenor când ai un patron ca Gigi Becali. Presiune este peste tot. Pe mine nu m-a ofertat niciodată. Când vrei să lucrezi cu Gigi și te duci, trebuie să-ți asumi niște lucruri. Atunci taci din gură și îți vezi de treabă. Este un om care nu trece peste anumite lucruri, dar cred că dacă ești corect și ai argumente corecte în fața lui, faci ce vrei cu Gigi”, a declarat Prunea la DigiSport.
Prunea a vorbit și despre cel mai scump transfer pe care vrea să-l facă Becali în această vară și a recunoscut că dacă ar fi fost la Viitorul nu ar fi ezitat să-și dea acceptul în privința mutării: „Este o sumă foarte bună pentru Coman, două milioane de euro. Dacă ar depinde de mine, l-aș da acum în 10 minute”, a adăugat Prunea.