Andrei Ionescu este văzut de mulți drept marea speranță a Stelei pentru sezonul viitor. În ultimii ani trupa din Ghencea a fost într-o căutare permanentă a unui conducător de joc, care să pună cât mai bine în valoare vârfurile, iar acum se pare că l-au găsit. Tânărul mijlocaș pare să-și fi găsit cadența odată cu venirea lui Bergodi, tehnician pe care îl apreciază în mod deosebit. De modul în care acesta reușește să comunice cu fotbaliștii va depinde, în mare măsură parcursul formației.
"Victoria cu NK Celje este un început. Nu știu dacă a fost un test realist, deoarece trebuie să așteptăm meciurile oficiale pentru a vedea adevărata față a echipei. Am luat acest joc la fel ca pe un antrenament, deoarece exersăm și un sistem nou de joc. Important este că jucătorii au plecat, cu toții, de la aceeați linie, iar Mister este cel care hotărăște cine va juca și cine nu. Noi trebuie doar să jucăm cât mai bine și să respectăm ceea ce ne cere. Consider că, de când a venit domnul Bergodi, echipa este mai omogenă, mai compactă și mai unită. Cred ca domnul Bergodi comunica mult cu jucatorii. Comunicarea este esențială în relația antrenor-jucător, deoarece te simți altfel atunci când îți este alături. De aceea cred că este antrenorul de care Steaua avea nevoie acum", a spus mijlocașul într-o conferință de presă.
Ionescu nu se sperie de concurență și este convins că odată cu îndepărtarea lui Lovin și Pleșan, jucătorii tineri vor avea mai multe șanse să se impună. Noua strategie a clubului militar, bazată pe tineri pare că i se potrivește ca o mănușă ‘micului Balaci’: "Mă bucur ca am înscris primul gol pentru Steaua, dar este prea puțin important. Contează să-mi fac jocul și să respect cerințele antrenorului. Dacă voi reuși să și marchez, cu atât mai bine. Important este să câștige echipa. Concurența mi se pare benefică, deoarece va juca cine este mai bun, indiferent că se numește Toja sau Andrei Ionescu. Sunt tineri talentați la Steaua, care pot juca foarte bine în viitor. Eu am avut mai puține șanse în trecut, dar nu vreau sa comentez acest lucru. Lovin și Pleșan erau jucători consacrați, cu experiență și aveau o șansă în plus față de noi. Acum se aplică o strategie bazată pe tineri. Noi sperăm să nu dezamăgim și să facem o figură frumoasă atât în campionat, cât și în cupele europene"
Fosta mare speranță a Craiovei a prefațat meciul cu Ujpest, dar a discutat și despre ultima achiziție a Stelei: "Orice meci este greu acum și este valabil și pentru cel cu Ujpest. Cred, însă, că dacă ne vom face jocul, nu vom avea probleme. Este un început și pentru Rafal Grzelak. Încet-încet trebuie să se acomodeze și să se integreze în echipă. Este de mare ajutor pentru el faptul că îl avem pe Pawel Golanski în lot"
Mijlocașul este convins că Steaua își va lua revanșa în noul sezon, dar pentru aceasta are nevoie de sprijinul necondiționat al fanilor: "Ținând cont că sezonul trecut a fost unul mai slab, acum am inceput toti si speram sa terminam tot asa, mult mai bine decat anul trecut. La Steaua se cer mereu rezultate. Suntem constienti ca trebuie sa facem meciuri bune si speram sa-i avem pe suporteri de partea noastra si sa nu mai existe conflicte. Daca nu vom fi la fel de ghinionisti precum in unele partide de anul trecut, vom termina mai sus decat anul trecut"
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER