O echipă din Liga 1 își face stadion de 25 milioane de euro! Când se va juca primul meci

Sepsi își face stadion de 25 milioane de euro. Patronul echipei din Sfântu Gheorghe Laszlo Dioszegi a anunțat că primul meci de fotbal se va juca pe noua arenă în august sau septembrie 2021.

Sepsi, echipă ce evoluează în play-off-ul Ligii 1, va avea o arenă nouă, cu o capacitate de 8.400 de locuri.

Noul stadion din Sfântu Gheorghe va avea și zece cabine pentru comentatori, 22 de locuri de parcare pentru autocare, iar transmisia TV se va putea face şi cu 18 camere

Sepsi își face stadion de 25 milioane de euro! Când se va juca primul meci

„S-au întârziat puţin lucrările, pot să spun că din cauza vremii. De o lună şi jumătate ninge sau plouă în continuu. Cred că cel mai devreme în august sau maximum în septembrie putem să vedem primul meci pe acest stadion. Nu vrem să inaugurăm stadionul la 95 sau la 98 la sută, vrem să fie sută la sută gata.

Faţada principală, acolo suntem în întârziere, şi la locurile de parcare. Infrastructura din afara stadionului, acolo suntem în întârziere de o lună şi jumătate. Într-o lună de zile ar fi gata gazonul să putem juca primul meci de fotbal. 85 la sută e gata stadionul. Costurile finale o să fie undeva la 25 de milioane de euro total”, a spus Laszlo Dioszegi la Telekom Sport.

Managerul clubului, Cornel Sfaițer, explica în ianuarie despre noul stadion al lui Sepsi: „Clubul a ales alături de constructor o variantă de drenaj foarte modernă şi eficientă, iar gazonul, unul hibrid, va fi de ultimă generaţie”.

  • Noul stadion din Sfântu Gheorghe va fi de Categoria a 4-a şi va putea organiza meciuri internaţionale. În plus, 144 de proiectoare Philips led de generaţia a 3-a vor lumina arena, conform standardelor cerute de UEFA
  • FCSB și Sepsi Sfântu Gheorghe se întâlnesc în etapa următoare, iar meciul va marca și revenirea arbitrului asistent Octavian Șovre, după scandalul iscat de autograful pe care i l-a cerut lui Erling Haaland

foto: captură youtube

 

Publicat: 24 04. 2021, 18:08
Actualizat: 24 04. 2021, 18:36