Echipa lui Mititelu are liber pe „Ion Oblemenco”: primăria Craiova schimbă contractul de asociere cu U Craiova. Condițiile puse și suma cerută pentru a juca pe noua arenă

Primăria Craiova schimbă contractul de asociere încheiat în 2013 cu Universitatea Craiova, formația din Liga 1 Betano, pentru stadion. Astfel, pentru fiecare meci disputat pe „Ion Oblemenco”, clubul finanțat de Mihai Rotaru va trebui să achite 45.000 de lei.

Mai precis, municipalitatea va încasa 10% din biletele vândute la meci, dar nu mai puțin de această sumă, de 45.000 de lei. Dacă acest procent de 10% va însemna o sumă mai mică de 45.000 de lei, clubul va trebui să completeze suma până la cuantumul stabilit.

De asemenea, clubul din Liga 1 Betano va plăti o sumă și pentru utilizarea bazei de antrenament din Lunca Jiului, modernizată recent de municipalitate.

La ședința de joi a Consiliului Local Craiova, pe ordinea de zi este un proiect de hotărâre care prevede modificarea contractului de asociere a municipalității cu clubul de fotbal Universitatea Craiova. Prin acesta se introduce o taxă de folosire a stadionului: 45.000 lei pentru meciuri din Liga 1, Cupa României, etc. și 111.140 lei pentru meciuri europene.

În acest proiect se prevede ca și alte echipe să poată folosi arena, plătind aceeași sumă, cu condiția ca meciurile acestora să nu se suprapună cu cele ale Universității Craiova. Astfel, noua echipă a lui Adrian Mititelu, U Craiova 1948 SA, aflată în Liga a 3-a, va putea juca pe noua arenă din Bănie dacă va ajunge în Liga 1, dar și dacă nu afectează programul actualei formații din prima ligă.

În prima parte a sezonului Ligii 3, echipa antrenată de Nicolo Napoli și-a desfășurat meciurile de pe teren propriu la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal.

„Utilizarea în același mod a dotărilor și componentelor din Complexul Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal de către U Craiova 1948 Club Sportiv SA pentru desfășurarea partidelor din anul competițional din Liga 1 nu exclude folosirea și de către alte entități, precum și funcționarea pentru unele acțiuni de interes public, dar fără a afecta desfășurarea partidelor din anul competițional al echipei de fotbal din Liga 1″, se precizează în proiectul de hotărâre al Consiliului Local Craiova.

Publicat: 26 02. 2019, 14:59
Actualizat: 26 02. 2019, 17:30