Echipă tehnică de la Craiova Maxima pentru Pandurii
Pandurii și-au format o echipă tehnică din trei dintre fostele mari glorii ale Universității Craiova. Azi s-a alăturat antrenorilor Cârțu și Irimescu și fostul portar al Craiovei, Silviu Lung, care se va ocupa de pregătirea portarilor.
Lung a revenit acum pentru a treia oară în județul Gorj, de această dată la o echipă de liga I, după ce a fost de două ori antrenor al formației de liga a doua pe atunci, Minerul Motru. Antrenorul va semna în cursul zilei de mâine un contract cu Pandurii Târgu Jiu dar în această seară a ajuns la o înțelegere cu președintele Marin Condescu și a antrenat deja pentru prima dată portarii de la Pandurii:
„E a treia oară când antrenez în Gorj. Am venit aici cu inima deschisă, la solicitarea lui Sorin Cârțu și a domnului Marin Condescu. Sper să fac o treabă bună aici.” Lung nu crede că Pandurii e o echipă mică și apreciază că la orice formație se poate face performanță dacă există condiții bune de pregătire și dacă echipa este unită:
„La orice echipă de liga I care are condiții bune de pregătire se poate face performanță dar depinde de disponibilitatea pe care o avem fiecare, de ceea ce vrem să le transmitem jucătorilor și dacă suntem absoluți toți cei de pe lângă echipă un tot unitar, nu numai staff-ul tehnic. Trebuie să fim o adevărată familie pentru a avea rezultate bune.” Despre cei patru portari pe care îi va pregăti, Lung nu cunoaște încă foarte multe dar spune că i-a urmărit atunci când i s-a făcut oferta de la Pandurii:
„Nu am urmărit încă toți portarii de la Pandurii dar în urmă cu două săptămâni am fost solicitat și atunci am urmărit mai atent portarii de aici. Cred că sunt portari foarte buni și va fi un privilegiu pentru mine să lucrez cu ei. Ei să aibă încredere în mine pentru că eu am în ei.”
Silviu Lung nu a putut preciza încă perioada pe care va semna cu Pandurii dar a declarat că aceasta este de cele mai multe ori relativă: „Perioada pe care semnăm cu o echipă e relativă, indiferent ce scrie în contract. Dacă sunt rezultate atunci e foarte bine și ne putem duce mandatul până la capăt. Nu putem vorbi acum despre ceea ce va fi ci doar despre ceea ce este.” Pandurii a mai avut o colaborare în trecut cu familia Lung, atunci când l-au avut în lot pe Tibi Lung, fiul cel mare al actualului antrenorului cu portarii care a apărat un an și jumătate poarta echipei din Târgu Jiu.
Monalisa PopescuÂ