Echipele din Liga 1 au efectuat deja teste rapide pentru COVID-19! Dinamo, printre primele cluburi care au apelat la noul protocol | EXCLUSIV

Echipele din Liga 1 au început deja să utilizeze testele rapide pentru COVID-19.

În urmă cu două zile, Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății au anunțat că vor permite folosirea testelor rapide în cadrul competițiilor sportive.

Potrivit surselor ProSport, echipele din Liga 1 au început deja să se testeze rapid, iar Dinamo este una dintre primele formații care au apelat la această procedură.

Echipele din Liga 1, teste rapide pentru COVID-19

De asemenea, Federația Română de Fotbal va anunța în cel mai scurt timp, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare, care va fi protocolul pentru testarea rapidă.

Dacă până acum jucătorii erau testați din două în două săptămâni, testele rapide vor fi efectuate din șapte în șapte zile, potrvitit regulamentului privind condițiile necesar a fi respectate în vederea desfășurării activităților sportive, publicat în Monitorul Oficial.

„Testarea jucătorilor, a staffului tehnic, staffului medical și a personalului de suport implicat în activitatea echipei (prezent în cantonament și la meciuri) se va face după cum urmează:
— T1 — cu 2 zile înainte de primul meci;
— T2, T3, T4… din 14 în 14 zile, dacă se folosește metoda
RT-PCR;
— T2, T3, T4… din 7 în 7 zile, dacă se folosesc alte metode
de testare aprobate de autoritățile sanitare responsabile”, se arată în Monitorul Oficial.

„Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, și Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, au semnat ordinul comun care va permite folosirea testelor rapide bazate pe detecția de antigen pentru sportivi.
Ordinul comun nr. 197/462/2021 urmează să fie publicat cu celeritate în Monitorul Oficial al României, Partea I, intrând în vigoare la data publicării sale.

Prin semnarea acestui ordin, Ministerul Tineretului și Sportului se aliniază la reglementările în materie ale Ministerului Sănătății, făcând activitatea sportivă mai accesibilă, inclusiv pentru amatori, și ușurând presiunea financiară care genera constrângeri și dificultăți în lumea sportului”, a fost anunțul făcut de către Ministerul Tineretului și Sportului pe pagina oficială de Facebook, în urmă cu două zile.

Aceste teste au rezultate care pot fi comunicate în câteva minute, iar costurile lor sunt scăzute: 5 euro / bucata.

Ideea implementării testelor rapide pentru COVID-19 a fost enunțată încă din toamna trecută, de către Ionuț Stroe, fostul ministru al Tineretului și Sportului.

Publicat: 08 04. 2021, 20:49
Actualizat: 08 04. 2021, 21:14