Vasile Avram, președintele CCA, nu a uitat că în România arbitrii își plătesc singuri drumul și cazarea, astfel că a avut grijă ca fiul Marius să nu cheltuiască prea mult. Juniorul a arbitrat în acest sezon mai mult prin București.
Peste jumătate din partidele pe care Marius Avram le-a arbitrat în acest început de sezon s-au jucat în București. Centralul a fost delegat de două ori în Regie și câte o dată pe terenurile granzilor Steaua, Dinamo și Rapid. Față de ceilalți arbitri de top, Avram junior are un avantaj atunci când vine vorba de comoditatea delegărilor, dacă luăm în considerare distanțele parcurse. Tudor și Deaconu, alți doi centrali din Capitală, au parcurs împreună nu mai puțin de 4.300 de kilometri în deplasările prin țară de la începutul sezonului, în timp ce Avram abia a atins borna 1.500.
Lider în acest clasament este băimăreanul Cristi Balaj, care, în cele zece etape în care a fost delegat, a adunat 4.400 de kilometri. În această situație, economia este una importantă, pentru că din cele 48 de milioane pe care un arbitru le primește net, acesta trebuie să plătească atât combustibilul, cât și cazarea, care, însumate, pot ajunge chiar la 3-400 de euro pentru un meci.
Avram a fost delegat de 10 ori în 12 etape, deși a comis mai multe greșeli în acest debut de sezon
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER