Edi Iordănescu a câștigat cu Viitorul, dar mintea îi stă la situația financiară a echipei: „Nu am ce să le promit jucătorilor, nu am ce să le spun…”

Pandurii a reușit să se impună cu 3-1 în vața Viitorului și a terminat sezonul regulat pe locul trei, ceea ce înseamnă că vor juca împotriva lui ASA în prima etapă din play-off. Edi Iordănescu spune însă că echipa are nevoie de liniște financiară pentru a avea un parcurs bun în play-off.

Ministrul  Economiei a anunțat că vor fi oprite sponsorizările dinspre Complexul Energetic Oltenia, o societate aflată în mari dificultăți financiare. Principala echipă afectată a fost Pandurii, care ar fi trebuit să primească două milioane de euro în acest an. Edi Iordănescu spune că-i este greu să-și motiveze jucătorii în astfel de condiții:

„Este o victorie importantă împotriva unui adversar foarte competitiv. Au fost două reprize diferite. Am reușit să motivăm foarte greu jucătorii. Pentru că sunt zi de zi cu ei, nu am ce să le promit, nu am ce să le spun. Încă nu este nimic oficial, noi facem performanță. Acționarul majoritar trebuie să vină și să ne spună ce vom face. Așteptăm să se rezolve situația echipei”, a declarat Edi Iordănescu la DigiSport.

Antrenorul Pandurilor a comentat și suspendarea pe care Șumudică a primit-o pentru pariuri, șase luni din competițiile fotbalistice. Edi Iordănescu susține că Șumudică este o mare pierdere pentru fotbalul românesc: „Nu sunt eu în măsură să vorbesc despre această suspendare. Îmi pare rău pentru Șumi. Este o pierdere foarte mare, pentru că el a reușit să construiască o echipă acolo”

Publicat: 29 02. 2016, 22:54
Actualizat: 01 03. 2016, 09:28