Edi Iordănescu a dezvăluit motivul pentru care l-a refuzat pe Gigi Becali: „Suntem incompatibili”
Edward Iordănescu (41 de ani) a recunoscut că a refuzat să o antreneze pe FCSB din cauza patronului Gigi Becali.
„De la FCSB am avut singura ofertă concretă. Dar mă consider incompatibil cu unele cerințe de la FCSB. Îl înțeleg pe patron, sunt banii dânsului, e treaba lui. Dar am simțit, din discuțiile directe și informațiile mele, că FCSB nu e mediul în care să mă desfășor cum trebuie”, a declarat Edi Iordănescu, la Digi Sport.
„La CFR a fost un scandal care nu era al meu”
În vara anului 2018, Edi Iordănescu a ales să meargă la CFR Cluj, a câștigat Supercupa României cu ardelenii, dar a plecat imediat după aceea. Antrenorul nu regretă decizia de a merge acolo, mai ales pentru că și-a trecut în palmares primul trofeu din cariera de antrenor.
„Voi fi mereu chibzuit, voi analiza, voi pune în balanță. Mereu încerc să creez o imagine reală a situației. Luați exemplul de la CFR. Am vrut să merg, am fost inspirat să mă duc, dar am plecat după un trofeu câștigat. A fost un scandal care nu era al meu. Am plecat după nici patru săptămâni de contract”, a mai spus antrenorul Gazului.
A transferat jucători de la FCSB și CFR Cluj
Gaz Metan Mediaș, cu Edi Iordănescu pe banca tehnică, l-a transferat în această iarnă pe Ioan Hora (31 de ani, atacant), lăsat liber de contract de către FCSB, și pe Mihai Butean (23 de ani, fundaș), împrumutat de către CFR Cluj.
Gabriel De Moura (31 de ani, fundaș) este o altă achiziție a medieșenilor. Brazilianul a venit și el liber de contract, de la Dinamo.