Edi Iordănescu, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă după victoria cu FC Argeș și a dezvăluit prin ce dificultăți medicale au trecut jucătorii săi în ultima perioadă.
FCSB și FC Argeș s-au întâlnit duminică seara, la Buzău, în cadrul etapei cu numărul 14 din Liga 1, iar roș-albaștrii au învins cu scorul de 2-1, după golurile marcate de către Octavian Popescu, în minutul 67, respectiv Valentin Gheorghe, în minutul 71. Pentru piteșteni a deschis scorul Raynov, în minutul 62.
A fost prima partidă pentru Edi Iordănescu pe banca tehnică, după ce s-a vindecat de COVID-19, dar și pentru unii dintre jucătorii care au trecut prin acest virus.
Deși a mai discutat despre momentele dificile prin care a trecut din cauza infectării cu COVID-19, Edi Iordănescu a dezvăluit că jucătorii săi au avut probleme grave în această perioadă.
„Cred că meciul cu Farul nu se va juca doar dacă nu se dorește. Dacă petreceați cu noi o zi, două și vedeați prin ce am trecut, cum erau jucătorii…am avut jucător, fără să îi dau nume, nu vreau să căutați și să speculați, care a căzut din picioare, efectiv și l-am găsit pe jos. Colegul meu, Alex, secundul meu, a intrat în cameră și era pe jos. Nu a fost ușor.
Doar cei fără minte și cei rău intenționați pot comenta astfel de lucruri despre echipa asta și despre faptul că nu am vrea să jucăm. Am trecut prin momente cumplite, foarte greu, o stare de spirit foarte greu de gestionat, o echipă în care toți băieții au fost cu capul în pământ și ne-am fi dorit foarte tare să jucăm meciul cu Farul așa cum era programat, cum ne-am fi dorit și mai tare să jucăm meciul din Cupă.
Mi-a fost foarte greu să accept și să diger ideea, cum le-a fost și băieților, că nu putem juca, mai ales la culoarul pe care îl aveam”, a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER