Pandurii Tg. Jiu a reușit să își ia revanșa în fața Stelei FCSB pentru umilința din tur și a învins-o cu 3-1 pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 21 a Ligii 1.
Tehnicianul gorjenilor, Edi Iordănescu, s-a bucurat reținut la fiecare dintre golurile elevilor săi și a avut un discurs moderat la finalul partidei care a adus încă trei puncte pentru Pandurii, unele care o pot salva de la retrogradare la finalul sezonului.
„Aveam nevoie de aceste puncte. Vedeți că echipele din partea a doua a clasamentului produc surprize și noi jucăm sub presiune. Am reușit în câteva zile să învingem Dinamo și Steaua. Îmi felicit jucătorii pentru cum s-au dăruit, pentru că au crezut în ei”, a spus tehnicianul, la DigiSport.
În ceea ce privește echipa sa de suflet, antrenorul gorjenilor a declarat: „Sunt convins că Steaua, în ciuda formei care o traversează, va cuceri al treilea titlu consecutiv”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER