Edi Iordănescu se detașează de memoriul lui CFR Cluj împotriva lui Hațegan: „Nu mă preocupă subiectul. Eu mă ocup cu altceva”
CFR Cluj a cerut la FRF ca Ovidiu Hațegan să nu mai arbitreze echipa campioană și a editat un comunicat prin care se plânge de deciziile considerate greșite ale lui Hațegan împotriva CFR-ului. Edward Iordănescu nu subscrie la acțiunea clubului și spune că treaba lui este alta.
„Este un subiect care nu mă preocupă în momentul de față. Mi-am spus punctul de vedere după joc, a fost o supărare. Există în cadrul clubului un departament care se ocupă de monitorizarea arbitrajelor, pentru că e nevoie. În anumite momente am mers și am solicitat anumite poziții, analize ale arbitrilor, pentru că sunt arbitri mai predispuși la a acorda mai ușor galbene și roșii, sunt arbitri care fluieră mai repede, alții care lasă jocul mai liber. Fiecare are profilul lui, iar pentru mine e important în pregătirea jocurilor.
Câteodată pregătești mai agresiv, câteodată trebuie să ai grijă la anumite lucruri, te adaptezi la condițiile și maniera de arbitraj. Dacă reacția pe care a avut-o clubul a fost cum a fost, după joc, lumea a interpretat un pic greșit. Nu a fost neapărat pentru jocul respectiv, ci pentru că în timp s-au strâns anumite lucruri. Eu mă ocup cu altceva în cadrul clubului”, a spus Edward Iordănescu.