Edi Iordănescu, precaut înainte de CFR Cluj – Dinamo: „Să nu ne așteptăm că vine rezultatul doar dacă ne prezentăm!” | VIDEO
Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Dinamo și a explicat cum trebuie să trateze elevii săi întâlnirea cu trupa lui Gigi Mulțescu.
Meciul dintre CFR Cluj și Dinamo se va disputa luni, 5 aprilie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în cadrul etapei cu numărul 29 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Deși Dinamo este pe locul 14 în clasamentul Ligii 1, cu doar 27 de puncte, iar CFR Cluj este pe locul secund, la trei puncte distanță de liderul FCSB, Edi Iordănescu le-a transmis elevilor săi să nu își trateze adversarii de sus.
Edi Iordănescu, precaut înainte de CFR Cluj – Dinamo
„Dacă mă uit şi analizez lotul lui Dinamo, luaţi individual sunt jucători de valoare, cu calitate. Să nu ne aşteptăm că vine rezultatul doar dacă ne prezentăm pe teren. Se vor motiva, au şi un antrenor nou, cu experienţă. Gigi Mulţescu ştie să controleze vestiare, ştie să motiveze jucători.
Noi nu avem decât varianta victoriei. După acest meci, noi avem direcţii diferite, noi vom fi în play-off, ei, din păcate pentru fani, istoria lor, vor juca în play-out”, a spus Edi Iordănescu, la conferința de presă.
Edi Iordănescu rămâne optimist
Înainte de pauza competițională dedicată echipelor naționale, CFR Cluj a pierdut în fața liderului FCSB, cu scorul de 0-3. Edi Iordănescu asigură că echipa va avea o altă față în meciul cu Dinamo.
„Acest necaz cu pandemia ne-a afectat, ne-a pus la pământ, au căzut din start 3-4 jucători, am avut şi din staff-ul tehnic, chiar şi din staff-ul medical. Ne-a stricat atmosfera, am mers la Bucureşti pentru meciul cu FCSB pe un fond total opus faţă de ceea ce trebuia să fie.
Starea de spirit a fost la pământ, ne-a fost teamă să venim la muncă, ne-a fost teamă lângă cine stăm. A venit pauza, am câştigat timp, am recuperat o parte dintre jucători. Lucrurile arată diferit pentru partida cu Dinamo”, a mai spus Edi Iordănescu.
Înaintea acestei confruntări, Edi Iordănescu a vorbit și despre situația din cadrul primei reprezentative și s-a declarat a fi un susținător al lui Mirel Rădoi și al lui Nicolae Dică.
- Edi Iordănescu sare în apărarea lui Mirel Rădoi, după ce selecționerul a spus că se gândește la demisie: „Nu e corect să îl punem la zid! Hai să îl lăsăm să muncească” | VIDEO