Duelul declarațiilor între oficialii Astrei și cei ai lui Sepsi continuă. După ce giurgiuvenii au acuzat șicanările de la meciul din weekend, atunci când Astra a fost nevoită să aștepte pe gazon revenirea instalației de nocturnă, vicepreședintele lui Sepsi a reacționat. Într-o declarație amplă pe care o puteți citi aici, Kertész Dávid a contracarat acuzele și a luat apărarea, evident, clubului la care este angajat.
În replică la scrisoarea deschisă a vicepreședintelui de la Sepsi, Edward Iordănescu a ținut să își exprime un punct de vedere. Îl redăm integral:
Nu mă interesează nici scrisori, nici vederi, nici felicitări de la persoane cu care nu mă cunosc. Le poate face retur persoana care le-a trimis. Eu nu am nimic cu cineva de la Sepsi, ba chiar am arătat respect în comportamentul cu jucătorii și cu oficialii de acolo. Supărarea mea nici măcar nu ținea direct de ei, chiar dacă erau gazde și era responsabilitatea lor organizarea jocului. Eu m-am supărat pentru că niciun oficial, fie din brigada de arbitri sau observatori, nu ne-a anunțat că se întârzie reluarea reprizei a doua și să stăm și noi zece minute în plus în vestiar, așa cum au stat gazdele și brigada, nu în beznă pe teren. Iar jucătorii de rezervă probabil trebuiau să iasă în stradă să se încălzează pe durata pauzei.
Dacă voiam să reproșez ceva oficialilor de la Sepsi, probabil că menționam starea gazonului care era deplorabil, cu iarba netunsă și plin de găuri. Le-am semnalat asta înainte de joc și răspunsul a fost că fie a mai jucat cineva pe el dimineață, fie s-a antrenat, că terenul nu le intră în responsabilitate decât pe durata jocului. Chiar nu am starea necesară pentru astfel de lucruri, am venit la Brașov să jucăm fotbal și chiar dacă nu ne-a ieșit în totalitate ce ne-am propus, nu am tăiat noi nocturna.
Iar referitor la ocaziile lui Nikolic, pe care de altfel îl apreciez pentru că am colaborat o perioadă la Steaua, să se uite domnul conducător la minutele 51 – când administrează un cot direct în fața lui Moise – și la minutul 54 – când îl calcă pe cap pe Bejan, asta pe lângă alte coate împărțite lui Takayuki sau Polczak. După care să vorbească de ocazia care probabil nu trebuia să-l mai găsească în teren. Astra merge în playoff indiferent de verdict pentru că a acumulat puncte muncite și așa va proceda și de acum înainte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER