Edi Iordănescu (43 de ani) recunoaște negocierile pe care le-a purtat după plecarea de la FCSB, iar antrenorul susține că a primit o ofertă concretă din Golf.
Edi Iordănescu nu a dus lipsă de oferte după ce și-a dat demisia de la FCSB. Antrenorul în vârstă de 43 de ani a fost dorit de Atromitos, formație din Grecia, dar a refuzat oferta acestora.
Asta nu e tot! Antrenorul român recunoaște că cea mai concretă ofertă o are din zona Golfului, dar că nu este foarte tentat să semneze contractul.
Conform informațiilor apărute în urcă cu câteva zile, echipa care îl dorește pe Edi Iordănescu și îi oferă un salariu anual în valoare de 1,5 milioane de euro se numește Al Fateh.
„Nu îmi e foarte confortabil să vorbesc public despre asta (n.r. despre ofertele primite după plecarea de la FCSB). Nu o să intru foarte mult în detalii. Sunt extrem de conștient că o să fie destul de greu să continui în competiția internă după ce am fost la CFR și FCSB. Pentru mine sunt puțin de destule soluțiile în Liga 1. Eu sunt deja de ani buni aici și aș vedea ca o provocare pentru mine o plecare în străinătate. Eu am avut o experiență în trecut și m-a ajutat. Întâmplarea face ca toate discuțiile să le fi avut în străinătate.
A fost o discuție în Grecia, cu o echipă cu care am fost în contact în ultimii ani, dar am refuzat-o. Este o discuție concretă în zona Golfului, dar am anumite ezitări, sunt lucruri care mă țin în loc. Mai sunt discuții în Europa, dar nu e ceva concret. Singura ofertă concretă e din zona Golfului”, a spus Edi Iordănescu la Pro X.
Edi Iordănescu a comentat și în legătură cu o posibilă plecare în Anglia, iar acesta a recunoscut că a fost contactat de un impresar care i-a transmis că se află pe lista scurtă a unei echipe din Marea Britanie.
„Am fost abordat de un impresar care m-a întrebat despre Anglia, mi-a spus că sunt pe sunt short list și că oamenii au fost încântați. Dacă o să fie o ofertă sau nu, atunci rămâne de văzut”, a spus Edi Iordănescu, conform sursei citate mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER