Edi Iordănescu se scuză după ieșirea de la finalul meciului cu U Cluj, dar atrage atenția:** „Nu am vrut să-l atac pe Becali, dar să nu mai facă glume d-astea cu noi”
După ce l-a contrat puternic pe patronul Gigi Becali la finalul partidei câștigate la Cluj, secundul Edi Iordănescu a bătut puțin în retragere la aproape 24 de ore de la acele declarații. Asistentul lui Ilie Stan spune că nu a dorit să își „înțepe” șeful, ci doar a căutat să-i transmită acestuia că echipa nu are nevoie de o presiune suplimentară în tentativa de a ajunge din urmă liderul Dinamo.
„Am vrut să transmit un mesaj, nu să atac. Patronul a făcut o glumă și chiar el a spus că este o glumă, iar mesajul meu a fost tocmai în acest sens, că această glumă, bună, rea, nu trebuia să ne fie adresată.
De când am venit noi, Steaua este pe primul loc, până să venim noi, Steaua pierduse două puncte la Sibiu, două la Sportul, trei puncte cu Astra, Gaz Metan, Tg. Jiu. Noi am venit într-un moment dificil în care se pierduseră puncte cu echipe care nu erau contracandidate la titlu.
Nu ar trebui noi să plătim pentru nerealizările altora. Locul 9 nu era tocmai onorant. Pur și simplu o replică la gluma respectivă. Nu trebuia să ne adreseze acea glumă. Nu mai avem voie să facem un pas greșit și nu avem nevoie de presiune suplimentară”, a spus Edi Iordănescu la Sport.ro.