Edi Iordănescu, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC U Craiova.
Partida dintre FC U Craiova și FCSB se va disputa sâmbătă, 18 septembrie, de la ora 20:00, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în cadrul etapei a noua din Liga 1. Meciul va fi transmis în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Edi Iordănescu și-a instruit jucătorii să meargă să joace la victorie în Bănie.
Antrenorul echipei patronate de către Gigi Becali a recunoscut că nu ia în calcul altă variantă decât cea a victoriei.
„Ne aflăm din nou în fața unui joc important pentru noi, importante vor fi și următoarele, pentru că miza este una la cote înalte ca urmare a distanței care ne separă de locurile fruntașe și asta generează și foarte multă presiune. Sigur, suntem într-un moment foarte bun, după victoria cu Dinamo. A fost o seară frumoasă pentru noi, dar în același timp îmi doresc să cred că am consumat sentimentele firești de euforie, ne-am redresat și reconectat pentru ceea ce urmează. Vom avea în față un adversar important, cu tradiție, cu suporteri, care sunt sigur că va transforma seara într-una de ambiții, de orgoliu și mă aștept la un joc foarte dificil.
Trebuie să mergem deciși, să arătăm cel puțin aceeași atitudine pe care am arătat-o la meciul cu Dinamo și să aducem acasă cele trei puncte, pentru că recunosc că ne ducem fără plan B, nu avem altă variantă. Un punct nu ne ajută la nimic, un eșec ne întoarce starea de spirit și nu este ceea ce ne dorim”, a spus Edi Iordănescu, în cadrul conferinței de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER