Prin emisiuni TV încă se caută mormântul Ceaușeștilor. Găsim timp pentru anchete sordide cu morți despre care, în zece ani, se vor face, poate, și comedii, nu numai drame. În același timp, pe o stradă din București, stă un alt om cu televizor, la care se uită însă altfel decât noi. Unde zâmbim, el se strâmbă, iar atunci când ceva din celălalt trecut ne întristează, el zâmbește. Confruntat cu ce înjurăm din aceleași timpuri, același om tace.
Casa Poporului e bună, Securitatea e atrocitate, metroul a fost foarte bun și acum e excelent, e păcat de Casa Radio, șoimii patriei înseamnă îndobitocire, iar rațiile de pâine ne-au înfuriat. La 19 ani de atunci știm despre toate cum au fost, însă probabil că nu suntem încă pregătiți să aflăm cine a fost de fapt Valentin Ceaușescu. Poate că ne ocupăm de morminte doar pentru că sunt totuși mai ușor de găsit decât oameni care trăiesc…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER