Editorial Ioan Cupen: Apără Duckadam!!!

Așa cum bătrânii, fie și nevoiași sau falnici, răsfoiesc cu nesaț albumul de amintiri, tot așa și fotbalul nostru, vechi de vreo 100 de ani, își lustruiește istoria, dibuindu-și paginile glorioase.

La umbra unui campionat contorsionat și a unei perspective nebuloase la Europenele care se apropie ne place să aniversăm evenimente copleșitoare. Mai ieri am serbat un sfert de secol de când am învins Italia, campioana lumii, la București. Azi evocăm cea mai strălucită ispravă a fotbalului nostru, dobândirea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, într-o seară magică de 7 mai. Nu mai povestim lupta cu un monstru sacru, FC Barcelona. Și cine nu a privit-o și cine nici nu era născut pe vremea aceea au avut ocazia să o admire reluată pe micul ecran. Un meci curat, tehnic, în priza unei tensiuni decente, lămurit după prelungiri prin executarea loviturilor de departajare de la 11 metri. Sosise momentul ca Duckadam să-și prefigureze statura de erou. Parând patru lovituri, a intrat nu numai în Cartea Recordurilor, ci și în inima românilor. Miză mare, încordare, suspans. Strigătul din rărunchi, gâlgâind de uimire și satisfacție al crainicului TV Coca Cozma-Teoharie, va rămâne veșnic în auzul nostru, zgâlțâindu-ne conștiința: „Apără Duckadam!!!“. Apăra Duckadam la puterea a patra!

Ce noapte de vis, acum 22 de ani, când o Românie ostenită și tristă se cățăra spre soare pe umerii fotbaliștilor săi!