Edward Iordănescu (44 de ani) s-a înțeles cu CS Universitatea Craiova și îi va lua locul lui Victor Pițurcă, plecat săptămâna trecută de la echipă.
Singurul impediment în calea plecării lui Iordănescu Jr. la Craiova era reprezentat de clauza de reziliere pe care o avea la Gaz Metan: 200.000 de euro. Mihai Rotaru a găsit rezolvarea problemei și s-a decis să plătească doar o parte din suma respectivă, anunță GSP.ro.
Ca să compenseze, finanțatorul oltenilor vrea să cumpere doi sau trei jucători de la Mediaș în schimbul eliberării lui Edward Iordănescu. Azi urmează să se clarifice întreaga situație.
Ioan Mărginean, președintele medieșenilor, este sigur că antrenorul său nu va părăsi echipa, deși Edi Iordănescu și-a dat acordul să-i preia pe olteni.
”Domnule, noi suntem pregătiți pentru orice situație. Suntem singura echipă fără datorii din Liga 1. Avem și antrenor, Edi Iordănescu. Nu va pleca nici dacă se plătește clauza de care spuneți voi. Puteți să spuneți orice despre mine, dar nu că nu am școala vieții. Mi-am luat și eu anumite măsuri. Stați liniștiți că Edi nu pleacă!”, a declarat Mărginean pentru Prosport.
Craiova și Gaz Metan sunt vecine de clasament după 22 de etape. Oltenii au 37 de puncte și sunt pe locul 4, în timp ce medieșenii sunt pe 5, cu 36 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER