Steaua pare a propune în acest moment cei mai mulți jucători pentru export. Becali își admiră „colecți” și se mândrește că nu lase să plece afară fotbaliști aduși pe bani grei în Ghencea: Chiricheș, Tănase, Latovlevici sau Tătărușanu au intrat în atenția formațiilor din străinătate, dar nicio mutare nu s-a concretizat.
Becali și, în general, patronii din Liga I ar trebui să ia lecții de la Petrolul și Vaslui, în acest moment trei jucători din Liga I fiind aproape să stabilească un record unic. Nicolae Stanciu (Vaslui) și petroliștii Hamza și Boudjema au fost aduși pe nimic (singurul pentru care s-au cheltuit bani a fost golgheterul lui Rednic, dar suma dată pentru transferul acestuia a fost una simbolică – 5000 euro), iar acum pot fi vânduți pe milioane bune.
Cu siguranță că nu a fost vorba doar de fler sau de calitatea individuală a jucătorilor, șansa și climatul existent la echipele respective contribuind în egală măsură la explozia acestora. Cert e că Liga I a demonstrat că nu este nevoie doar de sume uriașe pentru jucători luați la kilogram, atâta vreme cât la cluburi există scouteri pricepuți, care să ochiască la momentul potrivit jucătorii de perspectivă.
Nicolae Stanciu
Adus gratis în iarnă de Vaslui, cota acestuia a explodat – 1.000.000 euro (cota actuală)
Vasluiul propune cel mai interesant fotbalist, atât din punct de vedere al talentului, dar și al vârstei și al cotei de piață. Nicolae Stanciu este jucătorul din Liga I cu cea mai mare explozie în ultimul an; adus în iarnă de Porumboiu, puștiul care s-a format la Unirea Alba Iulia a impresionat pe toată lumea, devenind o prezență constantă în primul 11 al lui Inacio.
Are o tehnicitate deosebită și o clarviziune în joc cum rar au puștii de vârsta lui. Poate juca atât în spatele vârfurilor, dar și în bandă, din această ultimă postură reușind unul dintre cele mai frumoase goluri ale campionatului trecut, contra Petrolului.
3 selecții a adunag Stanciu pentru România U21, pentru care a și reușit să marcheze un gol
Younes Hamza
5000 de euro a plătit Petrolul pentru transferul său, cota lui fiind în acest moment de 1.300.000 euro
Cazul Hamza este arhicunoscut. Adus aproape gratis în Liga 1, tunisianul a ajuns repede idol pe Ilie Oană. Atacantul a marcat 12 goluri în 13 meciuri în sezonul trecut. Noul sezon a început sub aceleași auspicii, cu Hamza reușind o triplă în victoria la scor cu Ceahlăul.
Damien Boudjema
Venit liber de contract la Ploiești, francezul are o cotă de piață de 800.000 euro
Boudjemaa are cinci goluri și opt pase decisive în 17 meciuri în Liga 1. Două goluri în victoria de anul trecut cu Mioveni, un gol în deplasarea de la Dinamo și încă două goluri în acest sezon, cu Oțelul.
Venit de la Alfortville, Boudjemaa nu a evoluat niciodată până să semneze cu Petrolul (are 26 de ani!) la o echipă profesionistă. Evoluțiile foarte bine le-au atras atenția francezilor, care scriu că Brest și Valenciennes se interesează de el.
5.000 euro au costat, în total, cei trei fotbaliști care au avut o ascensiune fulminantă în ultimul an.
3.100.000 este cota de piață cumulată a celor trei, conform transfermarket.de
De 620 ori mai mult ar obține Vaslui și Petrolul în condițiile în care i-ar vinde pe cei trei
Vaslui forțează, în această seară, calificarea în play-off-ul Ligii! Bătălia cu turcii e în direct, pe ProTv, de la ora 21:00
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER