Eficiență remarcabilă pentru Zicu!** Un gol la 101 minute!
Zicu este cel mai important nume din clubul Poli Timișoara în
acest campionat, lucru demonstrat de eleganța cu care joacă, de
modul în care e tratat de suporteri, dar mai ales de
eficiența lui pe tabela de marcaj.
Chiar dacă a intrat în nota echipei și parcurge o perioadă mai
proastă din punctul de vedere al implicării în joc, Zicu este omul
cu golul la Timișoara, și asta se vede clar pe hârtie. A adus
egalarea în ultimul minut în fața „pandurilor” și a marcat chiar și
în primul meci pierdut de Poli în acest sezon, cel din
Giulești.
Prima sa reușită a fost în poarta Craiovei, în etapa a patra, iar
de atunci a marcat aproape meci de meci și a ajuns la o medie
impresionantă. Golgheterul la zi al Ligii I are 17 goluri înscrise
în 1.714 minute jucate, adică un gol la 101 minute. Zicu a marcat
cu ambele picioare, cu capul, din foarfecă, a înscris în primele 15
minute, între minutele 75 și 90 și în oricare alt interval de un
sfert de oră al unei partide.
„Prefer stilul lui
Mourinho”
Zicu s-a detașat de mult în rolul de erou al trupei bănățene, dar
acest lucru ar însemna puțin dacă nu ar deveni campion. În acest
sens, fotbalistul de 27 de ani spune că în următoarele șapte etape
ar fi bucuros ca Poli să câștige pe bandă rulantă, chiar dacă nu ar
face spectacol. „Important este că depindem doar de noi, putem
câștiga titlul dacă învingem în toate meciurile, nu stăm la mâna
rezultatelor indirecte. Nu mă gândesc acum la cauzele jocului mai
slab, prefer stilul lui Mourinho și să câștigăm toate meciurile,
chiar dacă vom avea un joc mai puțin reușit”, a spus Zicu, spunând
și că prietenul său, Dan Alexa, are potențial pentru a deveni un
antrenor precum „The Special One”. „Sunt sigur că Dan Alexa va fi
un antrenor special, ca Mourinho. Are toate calitățile necesare.
Dar nu cred că aș vrea să fie antrenorul meu, știu eu de ce”, a
afirmat golgheterul lui Poli.
E și echipa care îl ajută,
asta trebuie să țineți minte. Bravo lui că are un procentaj așa de
bun!
Marian Iancu, președinte Timișoara