Egal de criză!** Astra – Timișoara 1-1
Cu o foame imensă de victorie, Timișoara, și Astra au remizat
1-1 aseară, spectacolul venind doar în ultima jumătate de oră a
partidei.
Deplasarea la Ploiești suna bine pentru formația „viola”, mai ales
că prahovenii nu au avut niciun succes în primele șase etape, iar
de curând și-au schimbat și antrenorul. Dar cum socotelile de acasă
se potrivesc rar cu cele din târg, vicecampioana de acum două
sezoane a avut o evoluție pe care trebuie să o uite cât mai curând.
Asta pentru că în primele 45 de minute aproape nici nu a ajuns la
poarta apărată de Miron și, mai mult, putea chiar să fie
condusă!
Inspirația lui Petrovic a schimbat jocul
Petrovic mută la pauză, trimițându-l pe Helder la mijloc în locul
lui Goga, el sperând să aducă mai multă viteză în atac. Dar jocul a
continuat în același ritm, Astra reușind chiar să preia inițiativa.
Cu succes chiar, pentru că Fatai a dat lovitura în minutul 57. A
fost momentul în care bănățenii și-au amintit că au venit să joace
fotbal, iar schimbările lui Petrovic și-au făcut efectul.
Impulsionați și de intrarea lui Zicu, alb-violeții au revenit în
joc prin golul lui Helder din minutul 76, apărut foarte bine în
centrul careului. Până la final nu s-a mai schimbat nimic, chiar
dacă s-a jucat pe contre, iar Timișoara obține un punct în care nu
credea la un moment dat.
E cel mai slab joc de când sunt eu la Timișoara.
Sunt foarte supărtat pe Tudor pentru că a fragmentat jocul. Nu
înțeleg de ce am fost atât de timorați în atac. Trebuia să avem mai
mult curaj
Vladimir Petrovic, antrenor FC Timișoara
Am jucat fotbal doar în repriza a doua. Mă bucur pentru
Helder că a intrat cu gol și că Zicu este într-o revenire de formă.
Acum trei săptămâni, cei din Serbia l-au vrut înapoi pe Petrovic,
dar în acest moment nu se mai pune problema de așa
ceva
Gheorghe Chivorchian, președinte Poli Timișoara
Nu știu de ce am fost așa de timorați, nu ne-a fost teamă de
rezultat, doar am intrat mai greu în joc
Ianis Zicu, mijlocaș FC Timișoara
CLICK AICI pentru a revedea fazele
importante
Imaginile din această pagină au fost realizate
folosind tehnica 3D. Pentru a vizualiza corect pozele, folosiți
ochelarii speciali distribuiți gratuit împreună cu ziarul
ProSport.