CFR nu a scos decât o remiză cu Steaua și au ratat prima de 50 de milioane de lei promisă de Paszkany. Ca să le mai aline supărarea, Cadu și-a scos joi seara colegii la masă, la un restaurant italienesc, unde a apărut și Iuliu Mureșan.
Ca să le mai treacă supărarea fiindcă nu au putut-o bate pe Steaua, „ceferiștii” au ascultat joi seara îndemnul căpitanului Cadu și au ieșit toți la o masă. Consumația a plătit-o însă președintele Mureșan, nu înainte de a ordona sec planul pentru următoarele două etape. „Trebuie să batem și la Galați, și pe Dinamo. Nici nu vreau să aud de alt obiectiv pentru primele patru etape din retur. Tot 10 puncte trebuie să câștigați”, a reiterat șeful din Gruia. Antrenorul Mandorlini nu e însă de aceeași părere cu șeful său. „Obiectivele nu se fac pe două meciuri, ci pe un sezon întreg. Echipa trebuie să știe că merge la Galați cu gândul să câștige, la fel ca și orice altă partidă”, a replicat ieri italianul, la o conferință de presă. Altfel, dacă remiza cu Steaua nu le-a adus niciun ban, jucătorii liderului au în cont încă de vinerea trecută prima pentru victoria cu Unirea.
Leo: „Gigi să dea bani cui vrea!”
„Valizele” patronului Stelei promise celor care o împiedică pe CFR în cursa pentru titlu în Liga I au ajuns subiect de glume în vestiarul clujenilor. „Eu nu am nicio problemă, ce treabă să avem noi? Poate să dea Gigi bani cui vrea, e treaba lui, noi ne vedem de jocurile noastre. Nu mi se pare anormal ce face el”, a spus ieri fundașul brazilian Leo Veloso. Șefii lui CFR vor să învie „satelitul”
Șefii din Gruia sunt deciși ca la vară să reînființeze echipa satelit în Liga a III-a, după ce la finalul sezonului trecut au decis să renunțe la echipă din pricina costurilor. CFR II ar urma să se formeze pe scheletul juniorilor A de la club, născuți în 1992 și 1993, care acum sunt pe locul 2 în campionatul regional, la două puncte de liderul Ardealul Cluj.
Bottone a prins lotul de Galați
Clujenii au plecat ieri spre Galați pentru partida cu Oțelul, urmând a se antrena astăzi la Mogoșoaia, fieful FRF. Mandorlini l-a inclus în lot și pe Davide Bottone, mijlocașul italian adus de la Torino. „L-am luat cu noi, dar vom vedea dacă și joacă. Programul ne obligă să folosim cât mai mulți jucători în viitorul apropiat, fiindcă avem cinci meciuri în două săptămâni”, a spus ieri Mandorlini. „Dică să nu viseze la națională!” Antrenorul Andrea Mandorlini este de părere că noul decar din Gruia, Nicolae Dică, e încă departe de echipa națională. „A jucat bine cu Steaua, dar pentru a spera la națională mai întâi trebuie să fie titular cert la echipa de club. Naționala nu vine ca un cadou!”, l-a avertizat ieri italianul pe mijlocașul său. „Dicanio” a jucat 67 de minute cu Steaua, fiind înlocuit de Peralta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER