Egal pentru alții: Rapid – Concordia Chiajna 0-0!** Giuleștenii au terminat în „10”! Rezumat VIDEO
This browser does not support the video element.
Rapid și Chiajna au încheiat la egalitate, scor 0-0, într-un meci în care arbitrul le-a refuzat câte un penalty celor două echipe și l-a eliminat gratuit pe Mihai Roman
Fără public, Giuleștiul miroase a cetate părăsită și a spaimă de licență și de liga a doua. Într-un asemenea decor hâd e foarte greu ca fotbalul să se lege, iar jucătorilor probabil că le vine să facă plajă, nu să alerge. Clasamentul o strânge mai mult pe Chiajna, Giuleștiul depinde doar de verdictul comisiilor și mai puțin de jocul în sine. Într-o primă repriză golită de spectacol, importante au fost doar dorința și mai puțin inspirația. Niță, titularizat pedagogic, după imensa gafă din etapa trecută, cu CSMS Iași, a respins în față un șut al lui Roman (12), dar s-a opus deschiderii scorului după alte patru minute, într-un duel unu la unu cu același jucător. Novac, Bambara și Popovici au amenințat și ei poarta giuleșteană, însă fără efect.
Robert Dumitru, erou negativ
După pauză, Zuluf a șutat peste, Pecanha s-a remarcat la lovitura de cap a lui Belu (69), dar rolul principal l-a avut arbitrul Robert Dumitru. N-a văzut un henț clar în careu al lui Vasile (66), iar la faza imediat următoare i s-a părut doar lui că Roman simulează în careul advers, dându-i un al doilea „galben” nemeritat giuleșteanului. Cu om în plus, băieții lui Ilie Stan puteau învinge, însă Serediuc, cu un șut în bară (77) și Roșu (78) au anulat șansele unei victorii care i-ar fi săltat, cât de cât, pe ilfoveni, din zona fierbinte.
„Fără licență, intrăm în faliment”
Rapid va primi astăzi răspunsul la cea mai arzătoare problemă a sa. Comisia de Apel pentru licențierea cluburilor va da un verdict la demersul giuleștenilor, care au fost refuzați de prima instanță federală. „Au dispărut echipe ca Timișoara sau Craiova, iar acum urmează să dispară și Rapidul pentru o neînțelegere? Dacă nu primim licența, vom intra în faliment”, a declarat Ioan Taban, președintele CA al FC Rapid. Dacă nu iau licența, giuleștenii mai au varianta de a merge la TAS, însă i-ar costa cel puțin 30.000 de euro.
ECHIPELE DE START
Rapid (4-5-1): Pecanha – I. Voicu, Oros, Abrudan, N. Vasile – M. Roman, E. Dică, N. Grigore, Al. Ioniță II, Grigorie – Herea
Rezerve: Draghia, Ciolacu, Coman, M. Stoica, F. Calin, Paun, Mardare
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
Concordia Chiajna (4-2-3-1): Fl. Niță – Belu, Ghionea, Leca, Bambara – Ispir, Novac – Popovici, Purece, Serediuc – Zuluf
Rezerve: Cobrea, Ilie, Rosu, Bucurica, Wellington, D. Stan