După egalul cu CFR Cluj de sâmbătă seară, muntenegreanul Nikolic a făcut o „vizită” la secția de Poliție, unde a fost audiat într-un caz de prostituție. Fotbalistul se afla într-un bar de pe Calea Floreasca, împreună cu un prieten, când a fost săltat de oamenii legii, conform RTV.
Având liber din partea antrenorului principal, Stefan Nikolic s-a gândit să se relaxeze la un local de pe Calea Floreasca. Întâmplător sau nu, exact la acea locație, Poliția a făcut o descindere în forță, deoarece suspecta că acolo se desfășurau acte de prostituție. Astfel, vârful Stelei s-a văzut nevoit să facă o vizită la secție pentru declarații. „A fost cu niște prieteni la o petrecere și când a ieșit, a fost ridicat, dar atât. El nu este implicat în această problemă”, l-a apărat, ieri, directorul sportiv Narcis Răducan. „Mai bine «la fete» decât cu Daniela Crudu” Legat de acest subiect a avut de comentat și Gigi Becali, patronul echipei: „Mai bine te duci acolo, dai 500 de euro și pleci acasă decât să faci ca Mihai Costea și să o ții pe Daniela Crudu, care îți distruge cariera fotbalistică”.
E normal să mai ieșim și noi să ne relaxăm. Dacă am sta numai în cantonament, ne-am încărca inutil înainte de meci Andrei Prepeliță, mijlocaș Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER