Egalul nimănui! VIDEO REZUMAT FC Botoșani – „U” Cluj 1-1!
This browser does not support the video element.
Prima repriză a fost una modestă, cu puține ocazii de gol și cu un arbitru Radu Petrescu care a reușit să îi irite pe cei aproximativ 3000 de spectatori încă din primele minute ale jocului printr-o serie de decizii cel puțin ciudate. Prima a fost în minutul 16 când Codoban a fost împins ușor în careu iar Petrescu îi arată galbenul mijlocașului botoșănean. Prima ocazie importantă a partidei a fost în minutul 22 când Hadnagy a reluat puțin pe lângă poartă de la șase metri. FC Botoșani a reușit deschiderea scorului în minutul 34 la gafă a defensivei clujene. Codoban a șutat din marginea careului, goalkeeperul oaspeților a respins până la Hadnagy care a marcat din interiorul careului. FC Botoșani a avut șansa să-și majoreze avantajul în minutul 41 dar Codoban a șutat puțin pe lângă poartă din interiorul careului.
Oaspeții încep mai bine repriza secundă și după numai cinci minute Lemnaru reușește egalarea. Atacantul clujean a reluat cu capul la colțul lung și l-a învins pe Curileac. În minutul 54 Bucșă îl faultează din spate pe Croitoru iar centralul Radu Petrescu îi arată direct cartonașul roșu. Cu un om în plus, botoșănenii au ieșit mai mult la joc iar în minutul 58 Fulop timite în bară din opt metri. FC Botoșani a forțat marcarea golului doi dar Croitoru, Vraciu sau Vașvari s-au dovedit a fi neinspirați. În minutul 79 Răzvan Radu are o șansă uriașă de gol dar șutează pe lângă poartă din interiorul careului, singur cu portarul. În ultimele zece minute FC Botoșani a aruncat mingile la bătaie în careul clujean în tip ce elevii lui Gheorghe Barbu au reușit să repingă fără probleme.
În urma acestui rezultat de egalitate, FC Botoșani are 19 puncte în timp ce Universitatea Cluj a ajuns la 4 puncte.
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei