Fanii celor două echipe s-au bătut în tribune, iar un suporter a fost reținut
FC Brașov – „U” Cluj, scor 0-0, a născut ieri cel mai slab meci al returului! În urmă cu câțiva ani, pe Sport.ro se difuza o emisiune ce-l avea la pupitru pe Jean Vlădoiu, „Străini de fotbal”. Atunci, concurenții se antrenau câteva zile la rând în speranța de a ajunge a ajunge cândva fotbaliști. Spre binele fotbalului românesc și al iubitorilor săi, ar fi perfect dacă Adrian Szabo și Ionel Ganea și-ar înscrie elevii într-un astfel de show, pentru a vedea și noi cum se antrenează cele două formații. Nu de alta, dar în loc de ocazii, driblinguri, goluri sau pase de finețe, aseară am asistat la o avalanșă de stângăcii, faulturi grosolane, centrări în tribune și șuturi la cinci metri peste poartă! Plictisiți și ei de prestația jalnică a celor 22 de jucători, câțiva fani au strigat pe final: „Bă, mai bine vă apucați de polo!” De altfel, atmosfera din tribune a fost mai încinsă decât pe teren, acolo unde fanii celor două echipe și-au împărțit câțiva pumni, iar unul dintre bătăuși a fost reținut. Am pierdut două puncte mari. Ne-am pregătit de victorie. Sper să reușim să ne salvăm de la retrogradare Ionel Ganea, antrenor „U” Cluj
FC Brașov: D. Mutu – Velayos, R. Machado, Cr. Munteanu, Cr. Ionescu – Viveiros, Mateiu, Bruno Madeira, I. Popa – Buga, Batin Rezerve: Marinescu – Dumbravă, Tătar, Davide Dias, S. Oltean, Danquah, Păun Antrenor: Adrian Szabo
CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei
„U” Cluj: Boșneag – Ciupe, Ninu, Rațiu, L. Turcu – Bucșă, Ad. Popa II – Buleică, Hidișan, Borza – V. Dinu Rezerve: D. Moldovan, Takacs, Cordoș, Muzac, Kovacs, Dedu, Apostu Antrenor: Ionel Ganea
Una dintre echipele care nu are nicio grijă în privința retrogradării este FC Brașov, aceștia urmând să joace de la 19:00 împotriva celor de la U Cluj.
Oaspeții sunt pe primul loc care trimite în liga secundă pentru sezonul viitor, orice punct fiind vital pentru jucătorii lui Ionel Ganea.
„Stegarii” ocupă locul nouă în clasament, în timp ce clujenii sunt pe poziția 15.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER