Comercializarea în magazinul oficial al lui Dinamo a tricourilor care omagiază data de 10 mai 1997, atunci când galeria roș-albilor a incendiat o peluză în Ghencea, a stârnit iritare în rândul steliștilor, care cred că lansarea acestor produse în preajma derby-ului de duminică a fost premeditată. Clubul Dinamo și-a dat acordul de a găzdui în magazinul oficial comercializarea unor tricouri care au fost confecționate special pentru a sărbători 10 mai 1997. Această dată e inscripționată pe guler și, prin demersul făcut, oficialii din „Ștefan cel Mare” aprobă gestul suporterilor dinamoviști care au dat foc scaunelor din peluza stadionului Steaua. Ce spun roș-albaștrii? Oficial: „Steaua nu va face niciodată așa ceva, să încurajezi un incident produs chiar și de propriii suporteri”.
Steliștii cred că rivalii pun presiune pe meci
Pare o atitudine calmă, dar e mai mult decât atât. Roș-albaștrii știu că aceste tricouri au fost lansate deliberat în preajma derby-ului, pentru a incita suporterii și a-i determina pe oficiali să polemizeze, cu scopul de a crea presiune pe meci. „Lucru de care nu avem nevoie. Ei au probleme la ei și, dacă pierd, va fi dezastru. Oricum, ne convine situația. Dinamoviștii să sărbătorească 10 mai, iar noi să celebrăm 7 mai, data la care Steaua a câștigat Cupa Campionilor. Cine nu și-ar dori asta?”, mai spun steliștii.
„Uman, nu cred că Dinamo vrea să sugereze celebrarea huliganis-mului. Vânzarea tricourilor nu poate fi oprită”, Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei
„Șefii lui Dinamo sunt mai huligani decât huliganii, dacă ei au aprobat așa ceva”, Dumitru Dragomir, președinte LPF
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER