Florin Cernat, unul dintre cei mai înzestrați fotbaliști români, din punct de vedere tehnic, din ultimul timp, a vorbit despre situația creată la FC Voluntari, după demiterea lui Florin Marin și a nominalizat câteva nume, care vor purta responsabilitatea numărului 10, la naționala României.
FC Voluntari a rămas fără antrenorul principal, Florin Marin, după ce acesta nu și-a îndeplinit obiectivul de a duce echipa în play-off-ul campionatului. Florin Cernat, unul dintre liderii vestiarului ilfovean, a vorbit despre perioada premergătoare îndepărtării lui Florin Marin de la echipă: „Puteam să terminăm pe 8, dar nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu noi. Toată săptămâna înaintea meciului nu am avut acea prospețime. Nici eu nu m-am ridicat la așteptările… Mereu e mai ușor să joc contra echipelor mai puternice, altfel de mobilizezi și altfel e fotbalul. Vrem să terminăm în primele două echipe din play-out. Voi juca atât timp cât mă simt în formă și cât mă țin picioarele”, a declarat Cernat la DigiSport.
Alături de Lucian Sânmărtean, Florin Cernat face parte din categoria fotbaliștilor români extrem de tehnici și de spectaculoși, care încă activează. Adrian Mutu a fost ultimul jucător, care a reprezentat cu brio numărul 10 la naționala României, iar acum Cernat a nominalizat câțiva dintre fotbaliștii, care au potențialul de a activa ca decari: „Probabil că s-a și schimbat sistemul de joc, pentru că lumea joacă în 4-3-3, nu prea mai sunt decari, dar sunt jucători care pot ajunge foarte buni fotbaliști. Să răspund în privința decarilor, Florinel Coman e unul dintre ei, Tănase e altul și sunt și cei care au plecat acum. Răzvan Marin, Rotariu, Stanciu„, a adăugat Cernat.
Ajuns la 37 de ani, Cernat a evoluat de-a lungul carierei la: Oțelul, Dinamo București, Dinamo Kiev, Hajduk Split, Karabukspor, Rizespor, Viitorul, iar momentan activează la FC Voluntari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER