Ei sunt primii care au călcat pe bec!** Cei doi jucători care au încălcat una dintre regulile la care Reghe ține foarte mult! Cum i-a pedepsit

Laurențiu Reghecampf a fost pus, ieri, pentru prima dată, în poziția deloc ușoară de a soluționa primul act de indisciplină cu care s-a întâlnit la Steaua. Bine, nu vă imaginați că s-a petrecut cine știe ce iureș în cantonamentul roș-albaștrilor din Austria! Becali să stea liniștit. Nu s-a bătut nimeni, nu s-a produs niciun scandal extrafotbalistic. Însă abaterea a doi dintre jucătorii Stelei de la Regulamentul de Ordine Interioară impus acum de Laurențiu Reghecampf e un prilej bun pentru noul antrenor să-și impună autoritatea, așa cum și Roni Levi a procedat la fel anul trecut, tot în Austria, cu Bănel și cu unul dintre masori. Atunci, israelianul i-a lăsat la hotel pe aceștia pentru că întârziaseră să coboare la autocarul care trebuia să-i ducă la antrenament.

Dar ce s-a întâmplat, ieri, de fapt în cantonamentul Stelei? Florin Costea și tânărul portar Ștefan Ciuculescu au întârziat 10 minute să coboare în restaurantul unde se servea masa de prânz.

MM a încercat să aplaneze conflictul

Antrenorul îi avertizase pe toți cei din lot că ține să-i fie respectate anumite reguli de bun simț, cum ar fi să nu apari în papuci la masă, să nu întârzii în restaurant pentru că e o lipsă de respect pentru ceilalalți colegi, etc. Cum a rezolvat Reghecampf această problemă? I-a expediat pe cei doi înapoi în cameră și le-a trimis printr-un alt membru al staff-ului câte-o portocală. Mihai Stoica și Mache au încercat să îl convingă pe Reghe să-i ierte, dar antrenorul nu s-a lăsat înduplecat. „Vreau disciplină la echipă. Ei pot participa la antrenamentul de după amiază, dar acum, asta e pedeapsa lor. Și dacă ei nu au înțeles nimic din acest lucru și vor călca pe bec și data viitoare, atunci îi voi trimite direct la București”, și-a impus tehnicianul autoritatea.

Dacă Florin Costea a mai avut probleme cu Reghecampf și în trecut, pe când cei doi erau la Universitatea Craiova, tânărul Ciuculescu nu a creat niciodată probleme. Ba dimpotrivă, el e unul dintre jucătorii care binedispun atmosfera atunci când e nevoie, fiind un bun imitator al lui Radu Banciu, dar și al patronului Gigi Becali.

Ce nu permite Reghe

Nu acceptă ca jucătorii să coboare în șort și în papuci la masă și să întârzie la restaurant sau la autocar
Le dă stingerea jucătorilor la ora 22:00 în canto­namentul din Austria
Nu acceptă înjurăturile între fotbaliști nici pe terenul de joc, nici în afara lui
Nu-i plac miștourile și urăște ca, de exemplu, un veteran să-l pună pe vreun junior să-i curețe ghetele, așa cum se mai obișnuiește între fotbaliști
Nu suportă ca un jucător să se vaite de duritatea ședințelor de pregătire. Vrea ca fotbalistul să dea totul la antrenament ca și cum s-ar afla în timpul unui joc oficial

Publicat: 19 06. 2012, 03:00
Actualizat: 19 06. 2012, 04:47