Adrian Porumboiu a privit derby-ul FCSB – U Craiova, scor 3-2, pe Arena Națională, și vede o favorită clară la câștigarea campionatului. Fostul finanțator al lui FC Vaslui a lăsat la o parte orgoliul și a recunoscut că CFR Cluj are cele mai mari șanse să se bucure la finalul sezonului.
Actualii campioni ai României l-au readus la cârma echipei pe Dan Petrescu, în locul lui Alin Minteuan, și merg pe mâna „talismanului” care a adus titlul și în sezonul trecut. CFR Cluj are cinci puncte avans față de FCSB, ocupanta locului secund, și șapte puncte în fața locului trei, U Craiova.
Adrian Porumboiu a analizat cu atenție începutul de play-off și crede că CFR nu mai poate fi oprită. În plus, a asemănat clubul din Gruia cu Juventus Torino: „CFR-ul a avut mereu ceea ce n-a avut nicio echipă din România. Poate Steaua și Dinamo înainte de ’89. Nu lasă nimic la voia întâmplării. Au și echipă acum. Ei vor să fie un fel de Juventus în România și reușesc treaba asta. În condițiile astea devine foarte ușor să ia campionatul. Au luat și campionate mincinoase, am simțit de două ori pe pielea mea. O să zică lumea că am ceva cu ei, dar n-am nimic. Au echipă solidă, peste Steaua și Craiova”, a declarat omul de afaceri la ProSport LIVE.
Clasament playoff:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER