El ar putea fi salvarea Stelei!** Becali l-a dorit, dar s-ar duce și la o rivală: „Nu am preferințe între Steaua și Rapid”
Atacantul Costin Curelea a declarat, sâmbătă, că este interesat de un transfer la o altă echipă și că speră ca discuțiile existente între Sportul Studețensc și Steaua sau Rapid să fie serioase, pentru că se află la vârsta când își dorește mai mult.
„Deocamdată sunt jucătorul Sportului. Este normal că mă interesează ce se va întâmpla de la iarnă, dar e devreme să discutăm acum. Mă bucură faptul că se vorbește frumos la adresa mea, că sunt interesați de mine conducătorii de club. Până la urmă se va realiza ceva, pentru că am ajuns la o vârstă și trebuie să tinzi către mai sus. Cred că se va ajunge la o cale de mijloc (n.r. – referitor la sumele vehiculate), sper ca și discuțiile să fie serioase și nu doar o glumă aruncată. Pentru mine ar fi un pas înainte și la Steaua și la Rapid. Nu am preferințe. Steaua e un club mare și o atracție pentru oricine”, a declarat Curelea, după meciul câștigat de Sportul Studențesc, cu scorul de 1-0, în fața formației FC Vaslui.
Jucătorul a adăugat că, înainte de a se transfera, își dorește să ajute echipa Sportul să iasă din zona retrogradării, deoarece nu merită să fie în subsolul clasamentului.
La rândul său, antrenorul Daniel Isăilă a declarat, sâmbătă, că nu are nicio problemă legată de vreun eventual transfer al lui Curelea: „Dacă cele două cluburi (n.r. – Steaua și Sportul) se înțeleg, dacă domnul Vasile Șiman este mulțumit, nu este nicio problemă. Orice jucător e liber să plece dacă există o ofertă convenabilă pentru club. Niciun jucător nu este de neînlocuit”.
Echipa Sportul Studențesc a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), formația FC Vaslui, într-un meci din etapa a XV-a a Ligii I. Golul a fost reușit de Leonard Dobre, în minutul 16.