El e pitbull-ul lui Uhrin
Revenirea lui Dusan Uhrin la Poli Timișoara i-a bucurat pe mulți
bănățeni, însă cel care a primit cu cea mai mare satisfacție vestea
este Cristian Low, omul care acum doi ani a fost translatorul
cehului.
Cristian Low a muncit alături de Uhrin atât la Poli Timișoara, cât
și la CFR Cluj, însă lucrurile nu au luat o turnură favorabilă
pentru el după ce tehnicianul ceh a părăsit România.
Originar din Caraș-Severin, Low este profesor de volei la un
liceu cu profil sportiv din Timișoara. În urmă cu un an, constrâns
de problemele financiare, a decis să își ia o a doua slujbă, aceea
de taximetrist. A fost nevoit să muncească zi și noapte, dar nu a
încetat niciodată să spere că Dusan Uhrin va reveni la echipa
alb-violetă, iar el va putea simți din nou din interior febra
partidelor tensionate din Liga I sau din cupele europene.
Numirea lui Uhrin a însemnat automat și reangajarea lui Cristian
Low ca translator la Poli, astfel că, odată cu prima ninsoare din
acest an din Timișoara, profesorul de volei a renunțat la slujba de
taximetrist.
Eliminat
la un meci cu Rapid
Cristian Low s-a remarcat nu doar prin faptul că traducea
declarațiile lui Uhrin la conferințele de presă, ci și printr-un
comportament impulsiv.În aprilie 2008, Timișoara obținea un egal în
Ghencea. Gigel Bucur a marcat golul egalizator pentru bănățeni, iar
meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Low s-a bucurat atât de tare, încât antrenorul bucureștenilor,
Marius Lăcătuș, enervat de gesturile bănățeanului, a sărit să îl
bată pe traducător. Low nu s-a speriat de „Fiara” din Ghencea, dar
conflictul a fost stins de intervenția rapidă a lui Marius Ianuli
și a lui Marius Popa. În plus, la un meci cu Rapid, translatorul
lui Uhrin a fost eliminat de pe bancă pentru că a fugit spre
galerie după un gol marcat de Dejan Rusic.
În
România trăiesc 4.000 de cehi
Comunitatea cehă din țara noastră numără aproape 4.000 de
persoane, conform recensământului din 2002. Mai mult de jumătate
dintre cehii de aici trăiesc în Caraș-Severin, județul de
proveniență al lui Cristian Low, actualul translator al lui Dusan
Uhrin. Chiar dacă pe 31 decembrie 1992 Cehoslovacia s-a divizat, în
țara noastră încă mai există Uniunea Democrată a Slovacilor și
Cehilor din România. Slovacii au o comunitate mai numeroasă la noi
în țară (peste 17.000 de oameni) decât cehii.
Traducătorul lui
Giannini imita și gesturile italianului
În 2006, anul în care Giuseppe Giannini a antrenat-o pe FC Argeș
Pitești, tehnicianul italian a avut un translator extrem de zelos,
pe Marius Nicolae, un fost fotbalist din Trivale. Poreclict
„Mario”, acesta nu se rezuma doar la a traduce vorbele
antrenorului, ci îi imita până și gesturile. După un meci pierdut
de FC Argeș în deplasare, Giannini, iritat de o întrebare a unui
jurnalist, a dat cu pumnul în masă, iar traducătorul a făcut
imediat același gest!