El e următorul transfer al FCSB! Gigi Becali a confirmat în urmă cu scurt timp. A apelat, din nou, la instinctul său de scouter: „Vreau să-mi demonstrez dacă am ochi”

FCSB și-ar putea adăuga încă un mijlocaș central, dacă Gigi Becali va plăti în schimbul lui Răzvan Oaidă (20 de ani). Fotbalistul Botoșaniului ar putea face pasul carierei, imediat după o accidentare gravă, iar patronului moldovenilor, Valeriu Iftime, și-a făcut deja calculele, așa cum ProSport anunța încă din octombrie 2018.

După ce Mihai Stoica a făcut publică o parte din discuția pe care a avut-o cu Gigi Becali în urma victoriei cu U Craiova, scor 3-2, s-a aflat și numele fotbalistului care ar uma să ajungă la vicecampioana României. Nu este un new-entry pe lista FCSB, ci este vorba despre Răzvan Oaidă, care a fost în atenția FCSB și în 2018, an în care a suferit o accidentare gravă. 

Tocmai această accidentare l-a și scos de pe radarul FCSB, dar pentru o perioadă scurtă, iar acum Becali a luat deja legătura cu Valeriu Iftime pentru mutarea care ar urma să se realizeze la vară: „De unde ați aflat așa repede? Am vorbit înainte de meci cu Iftime. I-am zis: ‘Îți dau prețul pe care l-ai cerut’. După meci am promis: ‘Hai să facem actele’. Dacă Dumnezeu vrea să-mi arate, a fost ca un semn! (nred.)

Oaidă vine din vară. E o investiție. E un fel de să-mi demonstrez dacă am ochi… dacă-l văd alții, îl iau ei. Îl iau cu 5-700.00 0 de euro și-l dai cu 30 de milioane de euro”

La începutul campionatului, patronul Botșaniului își prezenta pretențiile financiare: „Prețul corect al lui Oaidă este de 1 milion de euro. Este un băiat echilibrat, dar și mai consistent decât Olimpiu. Răzvan are ceva din Rădoi. Are starea aia de acțiune continuă. Devine motivator, merită să fie căpitan. El aleargă cel mai mult din echipa noastră, are toți acești parametri. E mai echilibrat. Să vedeți ce cărți a citit, ce filme a vizionat, ce anturaj are… E un tip maturizat. E foarte greu postul lui, nu are driblingul lui Olimpiu, dar Răzvan e ca un ceasornic, e foarte bine calculat. Nu pot să zic că e Lampard sau altcineva, dar e foarte calculat”, a declarat valeriu Iftime la ProSport LIVE.

 

Publicat: 25 02. 2019, 11:37
Actualizat: 25 02. 2019, 13:11