„El e vinovatul!”

„El e vinovatul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 20 februarie 2002, pe un pat de spital din Nicosia, un băiat blond de 21 de ani, poreclit „Schmeichel”, își dădea ultima suflare. Zăcuse șase zile în comă, după ce, la un antrenament banal al Universității Craiova, apărase ultima lui minge.

Un zgomot puternic în urma  unui contact al mandibulei sale cu genunchiul lui Marius Șuleap a pus capăt vieții tânărului portar. Ce-a mai rămas? O peluză care-i poartă numele, o mamă îndurerată care își așteaptă și azi băiatul și întrebarea eternă „Cine-i vinovat?“.

Sunt șapte ani de când Neamțu a murit, iar unul dintre foștii săi colegi, Ionuț Dragomir, rupe tăcerea și povestește exact ce s-a întâmplat în acea dimineață blestemată. „Dacă există vreun vinovat, acela nu este medicul Liviu Bătineanu, ci Florin Marin, pentru că e inadmisibil să faci antrenament fără doctor. L-a trimis Flocea pe medicul echipei să îi cumpere nu știu ce naiba. Dacă au curaj, să confirme toți jucătorii din 2002, care au fost la antrenament. Când l-a lovit Șuleap și Neamțu a căzut la pământ, eu cu Ciprian Danciu și cu Daniel Rednic i-am acordat primul ajutor. Ne-au certat doctorii ciprioți că l-am mișcat de acolo, pentru că nu aveam voie. Noi am încercat doar să-i acordăm primul ajutor. Florin Marin este vinovat. E grav că sunt deja șapte ani de când unii tac intenționat. Mă așteptam ca adevărații lui prieteni din echipa Craiovei să rupă tăcerea”, ne-a povestit Dragomir, înainte de antrenamentul actualei lui echipe, Minerul Lupeni.

Florin Marin: „A fost un accident!”

Antrenorul de atunci al Științei, Florin Marin (foto dreapta), actualmente la Ceahlăul, acceptă cu greu să vorbească despre moartea lui Neamțu. „În fiecare an sunt întrebat ce a fost acolo, credeți-mă că Bătineanu era la 200 de metri de acea fază. A alergat, l-a urcat în autocar, l-am dus la spital, iar noi cu Gigi Nețoiu am făcut tot posibilul să-l salvăm. Nu s-a putut, a fost o tragedie și nimeni nu e vinovat. Să fie clar, nici Șuleap, nici eu, nici doctorul”, a explicat Flocea.



„Șuleap este un criminal“

Mama lui Cristi Neamțu, Ioana Cioboată (foto), nu-l poate ierta pe Marius Șuleap, considerându-l criminal. „Ați văzut, criminalii lui Marian Cozma vor plăti, dar ai băiatului meu? Nici azi nu știu adevărul, iar Șuleap, chiar dacă nu recunoaște, a ucis un copil. Este un criminal. Am fost uitată, doar Ionuț Minoiu, fostul său coleg de la Craiova, mă mai sună. În rest, am rămas doar eu și cu rugăciunile către Dumnezeu. Poate când voi ajunge în Ceruri am să-l văd și voi afla adevărul”, spune Ioana Cioboată, vărsând aceleași lacrimi amare pe mormântul fiului său, pe care-l vizitează zilnic.

Filmul tragediei

Pe 12 februarie 2002, Universitatea Craiova a ajuns în Cipru pentru cantonamentul dinaintea startului returului. Două zile mai târziu, la sfârșitul antrenamentului, Cristi Neamțu s-a ciocnit într-un duel la minge cu Marius Șuleap, intrând imediat în comă profundă. A fost transportat de urgență la un spital din Nicosia, unde a fost diagnosticat cu fractură de mandibulă și hemoragie cranio-cerebrală. Pe 20 februarie, la ora 10:20 dimineața, inima lui Neamțu a încetat să mai bată. A fost îngropat în cimitirul Sineasca din Bănie, lângă el fiind înmormântată o fostă glorie a Craiovei Maxima, Zoltan Crișan. Cristi Neamțu apucase să joace doar două partide în Liga I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×