El Lider Maximo
Marius Niculae s-a întors la începutul acestui sezon în „Ștefan cel Mare”. Rătăcit prin Scoția, „Săgeată” a preferat să revină acasă, spre bucuria nașului Borcea și a suporterilor.
A urmat un tur măcinat de accidentări cu doar două reușite, însă după pauza de iarnă, atacantul a explodat. A devenit principalul marcator al echipei, iar la meciul cu Gloria Bistrița și-a mutat fișa postului între buturi. Rednic făcuse toate schimbările, Lobonț s-a accidentat, iar „Săgeată” nu a ezitat să își pună mănușile. A scăpat fără gol în mai bine de zece minute jucate, spre extazul tribunei, care i-a scandat numele minute în șir.
A intervenit la Borcea pentru colegi
Ușor-ușor, Marius Niculae a reușit să se impună ca lider și în vestiarul „câinilor”. Alături de căpitanul Lobonț și de Gabi Tamaș formează „masoneria” din cabina „câinilor”. „Săgeată” nu s-a dat în lături în a-i apăra pe colegii săi chiar în fața nașului Borcea. I-a spus acestuia că nu e normal ca salariile să fie luate preferențial, mai precis unii fotbaliști mai repede, iar alții mai târziu. Tot Niculae a ținut ca jucătorii să ia masa împreună în oraș de fiecare dată când atmosfera la echipă nu era una foarte bună.
L-a luat coleg de cameră pe Cristea
Marius Niculae a reușit să se apropie de unul dintre cei mai dificili elevi ai lui Rednic, dar în același timp cel mai talentat. Este vorba de Adrian Cristea, un tip introvertit, care nu interacționează foarte mult cu colegii săi. Atacantul a ținut să stea în cameră cu cel poreclit „Prințul”, iar din tur cei doi împart camera la Săfica sau în cantonamentele pe care „câinii” le derulează în pauzele competiționale.
Viitor căpitan?
Jucătorii dinamoviști și-au ales căpitanii prin vot. Primul a fost desemnat Bogdan Lobonț, apoi a ieșit Florin Bratu, iar pe a treia poziție s-a situat Ionel Dănciulescu. În momentul scrutinului, Marius Niculae nu era în „Ștefan cel Mare”, iar acum, cum primii doi sunt accidentați, este de așteptat ca banderola să ajungă pe mâna lui „Săgeată“, cel puțin în momentele în care „Danciu” nu este pe gazon.
"Important e să câștige Dinamo, nu contează câte goluri marchez. Dacă Dinamo ia campionatul, eu sunt cel mai fericit. Eu am venit aici să luăm Cupa și campionatul, să îndeplinim visul tuturor dinamoviștilor" – Marius Niculae, atacant Dinamo
11 goluri a înscris Marius Niculae de la revenirea sa la Dinamo, dintre acestea, nouă fiind înscrise în returul campionatului. „Săgeată” a reușit două hat-trick-uri
Â