Primul care a anticipat că Andrei Marc va ajunge la o echipă puternică a fost antrenorul Vasile Miriuță. „Andrei Marc va face cuplu în doi – trei ani cu Vlad Chiricheș în echipa națională”, spunea săptămâna trecută antrenorul principal al Ceahlăului.
Președintele Vicențiu Iorgulescu neagă faptul că s-ar fi demarat negocieri pentru transferul lui Andrei Marc. „Steaua monitorizează mai mulți jucători și, nu este exclus ca Andrei Marc să fie printre ei, dar până în acest moment n-a sunat nimeni să se intereseze de Andrei Marc. Este treaba domnului Dragomir ce declară, eu vă spun că Andrei este sub contract cu noi„, a declarat Vicențiu Iorgulescu, președintele executive al Ceahlăului.
Transferul se va materializa doar după ce Gheorghe Ștefan se va înțelege cu Gigi Becali. Cei doi au mai avut înțelegeri, dar și certuri, după transferul lui Andrei Dumitraș în curtea campioanei. Fundașul dreapta s-a întors la Ceahlăul după numai un tur și a spus că Steaua reprezintă un capitol închis pentru el. Situația ar putea fi așezată pe făgașul normal de Ana Maria Prodan, care ar putea deveni impresarul lui Andrei Marc, dacă cei doi vor conveni asupra acestui aspect. Dacă mutarea va prinde contur, șansele ca Marc să ajungă la Steaua în această toamnă vor trece de 50 la sută.
„Eu le-am spus tuturor jucătorilor de când am venit la Piatra Neamț și le repet săptămânal că depinde numai de ei, de modul cum vor juca și cum se vor pregăti, dacă vor ajunge la o echipă mare din România sau din străinătate. Eu am jucat la naționala Ungariei, spre exmplu, deși nu știam o boabă ungurește. Nici eu și nici soția mea, dar toți jucătorii m-au respectat ca fotbalist, pentru că-mi făceam treaba pentru echipă. Cum la naționala României nu eram convocat, în momentul când am fost chemat la naționala Ungariei nici n-am mai stat pe gânduri. A fost o onoare să joc în naționala Ungariei„, își amintește Vasile Miriuță, antrenorul principal al Ceahlăului.
Andrei Marc a fost descoperit și antrenat de mic de profesorul Constantin Pancu, cel care i-a îndrumat primii pași în fotbal și lui Alexandru Maxim, iar acum este director adjunct la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț. „Eu nu descopăr fotbaliști pentru bani, ci pentru plăcerea de a lucra cu ei. În prezent lucrez cu trei grupe de copii. Andrei Marc poate ajunge un fotbalist mai mare ca tatăl lui, pentru că are tendința de a fi perfect„, spune profesorul Constantin Pancu despre fotbalistul Andrei Marc. „De mic am jucat mijlocaș central, pentru că așa m-a pus domnul profesor Pancu. Tatăl meu (n.r.: Ovidiu Marc, fostul căpitan al Ceahlăului) m-a influnețat. L-am văzut jucând și mi-am dorit să fiu ca el. Din România, l-am mai admirat pe Gheorghe Hagi, pentru că a fost cel mai bun dintre cei mai buni jucători, deși, pentru mine, tatăl meu a fost cel mai bun fotbalist„, a declarat, la rândul lui, Andrei Marc.
articol scris de Cristi SOROCEANU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER