El poate fi viitorul investitor din Giulești!** Are o avere mai mare ca Gigi Becali și ar putea readuce Rapidul în top
Așa cum Ioan Andone a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport, George Copos vrea să se retragă de la Rapid și să vândă clubul, fiind în negocieri avansate cu un om „de afaceri român care nu a mai fost în fotbal”.
Fostul antrenor al giuleștenilor nu a dorit să spună numele acestuia, însă cei de la ziarul Național au aflat că este vorba despre omul de afaceri Gruia Stoica.
Acesta are o avere estimată la aproape 450 de milioane de euro, fiind cel care controleaza Grampet, cel mai mare grup feroviar din sud-estul Europei, cu o cifră de afaceri de 325 de milioane de euro pe an.
Gruia Stoica ocupa locul 8, anul trecut, în topul celor mai bogați romani, conform revistei Forbes.
„Am vorbit cu domnul Copos și mi-am dat seama că el nu se mai gândește la fotbal. Vrea să se retragă din fenomen și este foarte posibil ca în zilele următoare să vândă clubul.
Eu știu cine va veni. Este un investitor român care n-a mai avut până acum nicio legătură cu fotbalul. Mai multe detalii nu pot da, dar cert este că, dacă se bate palma, eu voi fi managerul general al Rapidului. Voi fi persoana de tranziție între cei doi patroni”, a declarat Andone pentru ProSport.